../Imagini-05-2020/Chindia-Iasi-0-2.jpg

Victorie importantă obținută în deplasare de Poli Iași, cu Chindia Târgoviște, scor 2-0

București, 28 Iunie 2020

Pe o vreme caniculară, ținând cont la ora la care a fost programată partida de la Ploiești de sâmbătă, Politehnica Iași a obținut o victorie clară, scor 2-0 cu Chindia Târgoviște, o contracandidată la lupta pentru evitarea retrogradării.

Cu cele trei puncte obținute, Politehnica Iași evadează de pe ultima poziție a clasamentului, locul fiind-ui luat de Dinamo, care are trei jocuri mai puțin disputate. Golurile au fost înscrise de Kevin Luckassen, minutul 13 și Lucas Chacana, minutul 90. Cele mai mari ocazii de gol ale partidei le-au avut tot oaspeții, prin Luckassen, minutul 37 și Andrei Cristea, minutul 68.

În etapa a 7-a, intermediară, Politehnica Iași va disputa marți acasă, partida cu Hermannstadt Sibiu, ambele echipe au câte 18 puncte, cu mecnțiunea că, sibienii au un joc mai puțin disputat, în schimb, Chindia se va deplasa la Voluntari, unde va întâlni una din revelațiile acestui playout, care nu are nicio înfrângere din 5 jocuri disputate.

Declarația atacantului Andrei Cristea, după victoria cu Chindia:

Atacantul echipei Poli Iași, Andrei Cristea, a declarat după victoria obținută cu Chindia, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Este un început pentru noi, este o victorie mare. Veneam după o înfrângere în Cupă, un meci urât și ținând cont că veneam după o zi în minus de refacere față de alte echipe. Cred că până la urmă am meritat această victorie, atât din punct de vedere tactic cât și fizic. Aș vrea să dedic această victorie, în memoria celui care a fost Ionuț Popa, o persoană pe care, atât eu cât și toată suflarea ieșeană îl respectă. Din păcate, astăzi a fost condus pe ultimul drum, îi urăm condoleanțe familiei și să-i fie țărâna cât mai ușoară. De la Ionuț Popa, am rămas cu multe amintiri plăcute. A fost antrenorul care mi-a marcat cariera în cel mai greu moment din viața mea. Țin minte că plecam după un eșec la Timișoara. M-a luat și m-a încurajat și uitați că am ajuns la această vârstă să înscriu și să fiu un jucător important. M-a revitalizat cum se spune, a știut foarte bine cum să mă încurajeze, repet, în cel mai greu moment din viața mea.”

„Cu acest meci, Cosmin Frăsinescu a făcut o cifră onorabilă, 400 de meciuri în Liga 1. Îi urăm să ajungă la 500 de meciuri. Nu am realizat mare lucru, fiindcă marți avem un meci la fel de important, de 6 puncte, contra celor de la Sibiu și suntem conștienți că mai avem foarte multe de recuperat. Atât timp cât mă simt bine, eu voi continua, în momentul când voi simți că lucrurile nu mai sunt la un nivel acceptaabil, eu vă garantez că voi fi primul care voi ridica mâna”, a spus în încheiere Andrei Cristea.

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

P

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X