../Imagini-05-2020/CFR-Craiova-2-3.jpg

U Craiova și fanii săi speră la titlul de Campioană, după victoria dramatică cu CFR Cluj

București, 29 Iunie 2020

Universitatea Craiova continuă seria meciurilor bune, cu victoria excelentă obținută duminică la Cluj, împotriva Campioanei en-titre, scor 3-2 și are mari șanse să cucerească un nou titlu, după o pauză de 30 ani. La jumătatea playoff-ului, a recuperat două puncte din cele trei, care o separa de CFR Cluj la startul playoff-ului, iar programul o avantajează, ultima etapă va juca acasă cu cei din Cluj.

Golurile au fost marcate de Ciprian Deac, 60 și Vinicius, 70, pentru CFR Cluj, respectiv Elvir Koljic, 10; Valentin Mihăilă, 55 și Alexandru Cicâldău, 87, pentru U Craiova. La scorul de 1-0 pentru Craiova, CFR Cluj a avut o bară prin Itu, minutul 28.

Victoria craiovenilor este pe deplin meritată, au alergat mai mult, au fost disciplinați tactic, pe fondul unui joc al celor de la CFR Cluj, care nu mai funcționează așa cum și-ar fi dorit antrenorul Dan Petrescu. Și la meciul cu FCSB, deși bucureștenii au pierdut la limită, au avut cele mai mari ocazii de gol și numai neșansa a făcut să piardă partida.

După meci, la vestiare jucătorii echipei U Craiova, s-au bucurat nespus de mult de victorie, alături de staff-ul tehnic, îmbrățișând-use și cântând melodiile auzite în tribunele stadionului Ion Oblemenco, atunci când erau populate cu fani.

Declarația atacantului echipei U Craiova, Valentin Mihăilă, după victoria cu CFR Cluj:

Atacantul echipei U Craiova, Valentin Mihăilă, autorul unui gol, a declarat după joc la canalul de televiziune Digi Sport, următoarele: „A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri din Liga 1, din acest sezon. Sunt bucuros că am reușit să câștigăm acest meci și trebuie să luăm alte trei puncte din următorul meci. Astăzi, diferența a făcut-o echipa. Ne-am motivat foarte bine pentru acest meci, știam că ne va aștepta un meci capital, dacă nu câștigam, șansele se diminuau la campionat. Sperăm ca CFR-ul să se mai încurce și noi să trecem pe primul loc, dar la ultimul meci de pe Oblemenco, sperăm să se ridice restricția și să fim cu fanii în tribune.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

P

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X