Real Madrid întrerupe seria de 6 rezultate excelente ale echipei Celta și trece pe primul loc
București, 03 Ianuarie 2021
După victoria cu scorul de 2-0, a echipei Real Madrid
în partida cu Celta, disputată sâmbătă pe stadionul Alfredo di Stéfano
din Madrid, formația lui Zinedine Zidane, a trecut provizoriu pe prima
poziție a clasamentului din LaLiga, cu 36 puncte, cu un punct peste
Atletico, care are 3 meciuri mai puțin disputate. Altfel spus, Real
Madrid păsește cu dreptul în noul an și obține trei puncte importante în
lupta cu Atletico, pentru un nou titlu de campioană.
Cele două goluri au fost marcate de Lucas Vasquez,
minutul 6 și Marco Asensio în minutul 53. Față de partida din etapa
anterioară, când Real a terminat la egalitate în deplasare cu Elche, de
data aceasta, jucătorii au fost mult mai concentrați și nu au dat nicio
șansă celor de la Celta, cu toate că aceștia veneau după o serie de 6 șocuri
excelente, în care reușiseră să adune 16 puncte din 18 posibile, sub
conducerea antrenorului argentinian Eduardo Coudet.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost mijlocașul
echipei Real, croatul Luka Modric, care a știut să creioneze mai toate
acțiunie de atac, după care, Lucas Vasquez, autorul unui gol și a pasei
de gol pentru Asensio. De la Celta, golgheterul LaLiga, Iago Aspas, a
fost înlocuit datorită unei accidentări, în minutul 51.
Declarația atacantului Marco Asensio (Real Madrid), după victoria cu
Celta Vigo:
După victoria cu Celta, atacantul lui Real Madrid,
Marco Asensio, a declarat conform site-ului oficial al
clubului madrilen, următoarele:
„Sunt mulțumit de victorie și pentru punctele obținute. Echipa a evoluat
strălucit atât în apărare cât și în atac. Știam că aceasta a fost o zi
extrem de importantă pentru noi. Din punct de vedere personal, sunt
foarte fericit, mă simt bine și este primul meu gol al sezonului.
Vorbisem înainte de joc, despre cum am putea pune probleme echipei
adverse, câștigând mingea sus și așa s-a dovedit. Trebuia să ne
concentrăm asupra noastră și știam că, dacă ne facem bine treaba, vom
obține cele trei puncte.”
Autor, Alexandru Neata
Comentarii: