11 septembrie 2023
Într-o partidă a grupei B, din preliminariile EURO 2024, disputată duminică la Dublin, pe stadionul Aviva, selecționata Olandei a reușit victoria cu scorul de 2-1, în fața selecționatei țării gazde, Irlanda.
După un start de partidă destul de modest, Olanda se vedea condusă pe tabela de marcaj, încă din minutul 4, urmare a golului marcat din penalti, de Adam Idah. După aproximativ un sfert de ceas, Olanda reușea să egaleze tot dintr-un penalti, transformat de Cody Gakpo.
Jucătorii olandezi au preluat inițiativa, după golul egalizator, reușind și golul victoriei, în prima parte a reprizei secunde, mai precis în minutul 56, prin Wout Weghorst, din pasa în adâncime a lui Denzel Dumfries, în urma unui contraatac.
Cu cele trei puncte obținute, Olanda ocupă locul 3, cu 9 puncte (din 4 jocuri disputate), în clasamentul grupei, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 2, Grecia, (5 jocuri disputate) despărțite de golaveraj. Cele două echipe, se vor lupta în continuare pentru locul 2, deoarece Irlanda, cu numai 3 puncte, are șanse poate doar matematice să mai prindă al doilea loc de calificare.
În următoarea etapă a grupei B, ce se va disputa miercuri, Olanda va primi vizita Franței (locul 1, cu 15 puncte), fiind considerată derby-ul grupei, iar Grecia va evolua la Dublin, cu Irlanda. Pentru amatorii de pariuri sportive, ambele jocuri sunt de 1-X-2.
Autor, Alexandru Neata