../Imagini-07-2020/U-Craiova-1948-v-Ripensia-4-1

Nicolo Napoli, după victoria cu Ripensia: Din fericire băieții au făcut un meci foarte bun

București, 10 Septembrie 2020

Miercuri, pe stadionul Municipal din Turnu Severin, s-a disputat partida restantă din cadrul primei etape a Ligii a 2-a, dintre U Craiova 1948 și Ripensia Timișoara, la capătul căreia, victoria a revenit echipei craiovene, cu scorul de 4-1.

Golurile au fost înscrise de Dragoș Albu, min 15, Călin Cristea, min 21 și Andrei Ciolacu, minutele 38 și 62, pentru U Craiova 1946, respectiv Călin Tudor, min 82 (pen), pentru Ripensia Timișoara.

Din minutul 85, craiovenii au evoluat cu un om în minus, după ce, Diakite a primit al doilea cartonaș galben și automat pe cel roșu. Echipa condusă de pe bancă de Nicolo Napoli, U Craiova 1948, a meritat victoria, au jucat cu mai multă determinare, reușind goluri destul de spectaculoase. Cu cele trei puncte obținute, craiovenii urcă pe locul 4 în clasament, cu 4 puncte din două jocuri, în timp ce Ripensia, cu un singur joc efectuat, se poziționează pe locul 19.

Sâmbătă, U Craiova va juca tot la Severin, partida din etapa a 3-a, cu Dunărea Călărași, echipă clasată pe prima poziție a clasamentului și va fi un adevărat test pentru trupa lui Napoli. După ce a stat în etapa a 2-a, Ripensia va juca tot în deplasare, pe stadionul Ilie Oană, cu Petrolul.

Declarația lui Nicolo Napoli, după victoria cu Ripensia:

Tehnicianul echipei U Craiova 1948, italianul Nicolo Napoli a declarat după victoria cu Ripensia, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „După ce în etapa trecută, în deplasarea de la Miercurea Ciuc, am avut ocazii de gol, dar important este că am obținut un punct, astăzi, din fericire băieții au făcut un meci foarte bun. Veneam după un meci bun de la Miercurea Ciuc. În prima repriză am făcut un joc bun, toți fotbaliștii au jucat foarte bine și îi felicit. Acum ne pregătim pentru meciul foarte dificil de sâmbătă.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

  

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X