Grupul de Lucru format la nivelul FRF, pentru reluarea activității fotbalistice și-a început activitatea

București, 17 Martie 2020

../Imagini-02-2020/FRF.jpg

Grupul de lucru format la inițiativa FRF, pentru reluarea activității fotbalistice, urmare a videoconferinței cu organismul forului european fotbalistic UEFA, din 17 martie, alcătuit din Răzvan Burleanu, președinte FRF; Gabriel Bodescu, secretar general-adjunct FRF; Felix Grigore, manager competiții FRF; Mihai Andrieș, competiții FRF; Adrian Stângaciu, șef serviciu juridic FRF; reprezentanții Ligii 1, Ligii 2 și Ligii 3 în Comitetul Executiv: Valeriu Argăseală (FCSB) și Bogdan Bălănescu (FC Dinamo), Auraș Brașoveanu (Concordia Chiajna), Marius Burcă (Metaloglobus), Florea Spânu (CSO Filiași), Mihai Dăscălescu (Unirea Alba Iulia); Justin Ștefan, secretar general LPF și Emilian Hulubei, președinte AFAN și membru în Comitetul Executiv FRF și-a început deja activitatea.

Într-un comunicat de presă prezentat pe site-ul FRF și LPF, se menționează că, miercuri, 18 martie, a avut loc prima ședință prin videoconferință a Grupului de Lucru dedicat situației competiționale din România în contextul pandemiei COVID-19.

Prima concluzie a Grupului de Lucru format de FRF

În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că cel mai apropiat termen pentru reluarea competițiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai 2020, dacă situația privind epidemia COVID-19 se va îmbunătăți în jurul acestei date.

Dezbaterile au avut în vedere următoarele aspecte: starea de urgență declarată în România; perioada necesară reacomodării la efort a jucătorilor; modificarea termenului UEFA pentru finalizarea competițiilor naționale: 28 iunie față de 1 iunie; situația actuală a fiecărei competiții, meciuri rămase de disputat; expirarea contractelor jucătorilor la data de 30 iunie sau mai devreme; închiderea bazelor sportive.

Membrii Grupului de Lucru invită toată familia fotbalului românesc să dea dovadă de solidaritate, unitate, toleranță și responsabilitate în această perioadă dificilă! Următoarea întâlnire a grupului de lucru va avea loc joi, 19 martie 2020, ora 17:00.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X