../Imagini-05-2020/Adi-Popa-gol.jpg

După victoria cu Dinamo, FCSB are cele mai mari șanse de a juca finala Cupei cu Sepsi

București, 26 Iunie 2020

Învingând în partida tur a semifinalelor Cupei României pe Dinamo, cu scorul de 3-0, FCSB este ca și calificată pentru finala Cupei României, ce se va disputa pe 22 iulie 2020, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova. Partenera pentru finală poate fi în proporție de 99%, Sepsi Sfântu Gheorghe.

Golurile de pe stadionul Dinamo a partidei dintre Dinamo și FCSB, disputate joi, au fost marcate de Adi Popa, minutul 32; Darius Olaru, minutul 74 și Cristian Dumitru, 82. De precizat că Adi Popa mai are contract cu FCSB până la sfârșitul acestei luni și deși ar mai dori să continue, cei din conducerea FCSB nu au intenția de a-i reînoi înțelegerea. Ultimul gol marcat de Cristian Dumitru, de numai 18 ani, a fost unul destul de frumos, după o acțiune personală, dar tot el este coautor la golul lui Olaru. Trebuie să mai spunem că, Dumitru a fost introdus în echipă din postura de rezervă, în minutul 59 și a revigorat mult atacul.

Dinamo a arătat că încă resimte perioada de întrerupere a campionatului, continuată cu alte 7 zile de nepregătire, față de celelalte echipe, datorate Covid-ului. La interviul de după meci, prezentat în direct de canalul de televiziune Digi Sport, fundașul Ricardo Grigore a izbucnit în plâns, datorită situației prin care trece echipa în aceste momente, cu incertitudine la conducerea administrativă, a situației din clasament și a jocului în general, care nu merge cum și-ar fi dorit!

Declarația atacantului echipei FCSB, Cristian Dumitru, după victoria cu Dinamo:

Atacantul echipei FCSB, Cristian Dumitru, a declarat după victoria cu Dinamo, pentru canalul de televiziune Digi Sport, următoarele: „Am reușit să marchez, am doar 18 ani și trebuie să rămân modest în continuare și să muncesc. Mi-am dorit de mic să joc într-un derby, cu atât mai mult, am reușit să și marchez și sunt foarte fericit. Meciul l-am condus de la un capăt la altul. În prima repriză, scorul putea fi mult mai mare, dar este bine că am câștigat cu 3-0. Golul îl dedic familiei mele, tricoul o să-l pun în ramă și să-l am amintire. Pentru Dinamo, va fi foarte greu în retur să mai revină și cu Sepsi, va fi o finală deschisă. Mă bucur că Mister a avut încredere în mine în acest meci, unde am dat totul pe teren și nu l-am dezamăgit.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

P

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X