../Imagini-07-2020/Chindia-Dinamo-1-0

Cosmin Contra revine pe banca lui Dinamo cu un eșec, scor 0-1 cu Chindia

București, 01 Septembrie 2020

În epilogul primei etape a Ligii 1, Dinamo a pierdut la limită, partida din deplasare cu Chindia Târgoviște, singurul gol fiind marcat de Daniel Florea în minutele de prelungiri ale primei reprize, din pasa excelentă a lui Diaz.

Ambele echipe s-au contracarat, de multe ori prin mijloace neregulamentare, jocul a avut astfel nenumărate înreruperi. Am asistat și la o accidentare stupidă a portarului dinamovist Straton, care s-a lovit la un duel în fața porții de un coechipier, fiind schimbat după pauză.

Victoria echipei Chindia a fost meritată, tot jucătorii acestei echipe și-au mai creat o ocazie clară de gol, prin Yameogo, minutul 6. Mai putem consemna și ocazia de gol a lui Diaz, care a trimis în minutul 73, puțin peste poartă. Și Dinamo putea să egaleze în minutele de start ale reprizei secunde prin Sorescu, însă a trimis mult peste poartă. Jucătorii lui Dinamo nu au reușit să trimită niciun șut pe spațiul porții.

Cu un singur punct din două etape, Dinamo se situează pe locul 12 din clasament, în vreme ce Chindia, cu 3 puncte, este pe locul 7. După pauza competițională, Dinamo are joc acasă cu FC Botoșani, iar Chindia va juca la Clinceni cu Academica.

Declarația lui Cosmin Contra, după eșecul cu Chindia:

Antrenorul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a ales să-și critice jucătorii după eșecul cu Chindia, declarând la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Nu m-am așteptat să jucăm așa slab. Paradoxul este că după cele trei zile petrecute împreună, băieții care au avut intensitate la antrenamente, nu prevedea nimic să avem un joc așa de slab. Știam că este mult de muncă, știam că avem nevoie de multe schimbări, dar le-am spus și lor că, nu o să mai accept niciodată lipsa de atitudine, lipsa de a înțelege la ce club ești și sigur, vor dispărea mulți din ei, pentru că Dinamo vine după 2-3 ani, în care s-a zbătut în anonimat. Trebuie să găsim jucători care doresc să muncească și să facă din Dinamo din nou, o echipă puternică. Unii jucători au avut atitudine, dar au fost multe greșeli, n-am văzut acțiuni individuale. Te aștepți ca jucătorii să aibe personalitate, că sunt la Dinamo. Felicit Chindia pentru dăruință, pentru cum au abordat meciul. Vor veni în următoarele zile jucători care să dea altă față echipei, pentru că avem nevoie de jucători valoroși”.

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

  

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X