../Imagini-06-2020/FCSB-CFR-0-2.jpg

CFR Cluj învinge FCSB, scor 2-0 și preia șefia clasamentului, înaintea marelui derby

București, 01 August 2020

În timp ce U Craiova nu a disputat partida de la Giurgiu, din cadrul etapei a 9-a, CFR Cluj a dispus vineri pe Arena Națională de FCSB, scor 2-0 și a preluat șefia clasamentului, cu 46 puncte, cu două puncte peste craioveni. În derby-ul campionatului, care se va disputa luni pe Ion Oblemenco, cu titlul pe masă, oricare dintre cele două echipe va învinge, va lua automat titlul, iar la un rezultat de egalitate lucrurile se complică, așteptând-use verdictul comisiei de disciplină. Cei de la Universitatea Craiova, au depus deja plângeri peste tot, atât la LPF cât și la FRF, așteptând ca rezultatul de la Giurgiu să fie omologat cu 3-0, în favoarea lor. De partea cealaltă, cei de la Astra, spun că nu există în regulamente, să piardă la masa verde, datorită îmbolnăvirii unor jucători și numai reprogramarea jocului.

Vina principală pentru aceste meciuri reprogramate la infinit, vezi cazul Dinamo, o au atât FRF cât și LPF, pentru că nu și-au negociat cum trebuie protocolul încheiat cu Ministerul Sănătății. În mod normal, acest protocol ar trebui renegociat înaintea începerii noului sezon, iar printre clauze, ar trebui ca testările să se facă din 7 în 7 zile, iar la depistarea unui caz pozitiv, să fie izolat și partida să se dispute conform programării. Cel puțin nici în campionatul Spaniei și nici în cel al Italiei, nu au fost probleme de reprogramări ale partidelor datorită infectării unor fotbaliști cu Covid.

Revenim la partida de pe Arena Națională, dintre FCSB și CFR Cluj, am putut constata că echipa FCSB a folosit o echipă alcătuită din mulți juniori, proveniți de la Academia proprie, care au alergat mult și au pus ceva probleme CFR-ului, mai ales cum au știut să se apere pe două linii. În atac nu au contat, decât sporadic în repriza secundă, când au trimis 2-3 șuturi pe poarta lui Arlauskis. În schimb, CFR a dominat ambele reprize și și-au creat ocazii mari de gol, cea mai mare a fost în minutul 34, când la aceiași fază, mingea a fost respinsă în bară de Vână, apoi Hoban a nimerit bara transversală.

Deși intraseră în criză de timp, jucătorii lui Dan Petrescu, nu au intrat în panică, au jucat calm, iar cele două goluri au venit în minutele 86 și 88, autori Susic și Itu. Din minutul 63, de când a fost introdus în teren Itu, s-a văzut aportul său, fiind mai proaspăt, cu o tehnică bună și-a adus aportul la victorie.

Declarația lui Ciprian Deac, după victoria cu FCSB:

Atacantul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat după victoria cu FCSB, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Ați văzut și dvs., în prima repriză, am avut câteva ocazii și dacă dădeam gol, ne făceam meciul mai ușor. Este bine că nu ne-am pierdut cumpătul, am fost calmi, am așteptat să treacă timpul și am lovit exact atunci când trebuia. Poate din afară, s-a văzut un meci ușor, dar vedeți cum acești copii aleargă din primul minut până în ultimul și îți crează probleme. Dacă alergi și pui osul la treabă, pui probleme oricărui adversar.”

Întrebat despre perioada medicală prin care au trecut datorită Covid-ului, Ciprian Deac a spus: „Am avut o săptămână, cum n-am avut în viața mea, cu așa mult stres. Nu reușeam să adorm, ne gândeam la toate, dar este bine că am scăpat și îmi pare rău pentru cei care mai au acest virus, dar în câteva zile se vor face bine și ei, dar nu pot juca și la Craiova.”

Despre jocul următor de la Craiova, Deac a declarat în încheiere: „Am așteptat acest meci, așteptăm să jucăm finala. Eu cred că luni, va fi un meci de care pe care, dacă sunt mai buni le vom strânge mâna și sper să fie un meci cu fairplay. Echipa care va fi mai bună, să câștige campionatul.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

P

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X