31 ianuarie 2023
Ultima partidă a etapei a 23-a din Superligă, dintre FC Voluntari și CFR Cluj, disputată luni pe stadionul Anghel Iordănescu, s-a încheiat cu victoria clujenilor, scor 1-0, în urma autogolului lui Cristian Paz, din minutul 69.
CFR Cluj a făcut o partidă slabă, în special în prima repriză și chiar în aceste condiții, antrenorul Dan Petrescu, l-a introdus după pauză în teren pe Ciprian Deac, venit după o accidentare, care și-a adus contribuția la obținerea celor trei puncte. Meritul lui Deac, numit și omul meciului, este că, a executat excelent cornerul din care a rezultat golul, portarul Mihai Popa are partea sa de vină, că nu a reușit să respingă, sărind pe sub minge.
Jucătorii echipei FC Voluntari, au dat o replică destul de slabă Campioanei în exercițiu, nereușind să pună în dificultate poarta debutantului Răzvan Sava. De altfel, jucătorii lui Liviu Ciobotariu nu au executat nici un șut pe spațiul porții, pe tot parcursul meciului.
Cu cele trei puncte obținute, CFR Cluj revine pe primul loc al clasamentului, totalizând 50 puncte, cu 2 mai multe decât Farul, ocupanta locului secund. FC Voluntari, ocupă locul 9, cu 26 puncte. În etapa următoare, CFR Cluj va primi duminică, vizita echipei FCSB, echipă care vine cu orgoliul rănit, după eșecul cu Farul, de pe propriul teren. FC Voluntari va evolua în Giulești cu Rapid, partidă ce se va disputa sâmbătă.
După victoria cu FC Voluntari, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat la canalul TV Digi Sport, următoarele: „A fost un meci greu, nu mă așteptam să avem multe ocazii azi. Astăzi, nu am avut spații deloc, au jucat un 5-4-1, foarte bine, agresivi, compacți și nu prea găseam breșe. Am schimbat la pauză formula trecând la un 4-4-2 și credeam că aducem centrări mai multe, cu doi atacanți. Apărarea lor a jucat foarte bine. I-am zis lui Cipi, să bată toate cornerele, mă gândeam că dintr-o lovitură, când avem meci greu vom marca și iată că, a bătut excelent și am marcat. Puține echipe vor câștiga aici.”
„Îi felicit pe băieți, este al doilea meci, fără gol primit. Avem două victorii din două meciuri, mai mult nu poți să le ceri. Avem un spirit bun la echipă, este bine că ne-am întors pe primul loc. Farul a pus din nou presiune pe noi, cu acea victorie. Urmează un meci important, foarte greu, după care meciul cu Craiova, apoi urmează meciul cu Lazio. Vor fi trei meciuri incredibil de grele și sper să am toți jucătorii la dispoziție”, a spus în încheiere Dan Petrescu.
Autor, Alexandru Neata
P