Megamenu for Bootstrap
 


București, 18 Ianuarie 2017

Victorie pentru Dinamo, în primul amical al turneului din Spania

Ioan-Andone-amical-2017

Dinamo câștigă primul meci amical din stagiul de pregătire din Spania, disputat marți, cu echipa din China, Tianjin Teda. Singurul gol al meciului a fost marcat de Dorin Rotariu, în minutul 24, în urma unui șut pe colțul lung din 15 metri.

Antrenorul dinamoviștilor Ioan Andone, a trimis în teren următoarea formulă de echipă: Brănescu - Romera, Nedelcearu, Maric, Filip - Busuladzic, Dan Nistor - Hanca, Palic, Dorin Rotariu - Nemec.

Următoarele meciuri amicale în Spania sunt programate pe 20 Ianuarie cu Braunschweig (Germania) și pe 24 Ianuarie cu FC Zurich (Elveția), ambele partide vor începe de la orele 17:00.

Tehnicianul dinamoviștilor Ioan Andone, a declarat după acest amical, la televiziunea Dolce Sport, următoarele: "Pentru primul meci al acestui an, nu sunt mulțumit de joc, pentru că am întâlnit o echipă care a avut două meciuri înainte, o echipă de locul 10 din China. Puteam să înscriem mai mult, sau puteam să prim goluri, pentru că și ei au avut câteva ocazii de gol."

"Noi am jucat mai bine și cred că a fost o victorie muncită și pentru momentul acesta în care suntem noi, a fost o partidă bună de antrenament. Mai avem trei săptămâni până la începerea campionatului și am preferat meciul care ne-a fost propus", a spus în încheiere Ioan Andone.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 



Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii