Fostul
preşedinte al Comitetului Olimpic Român, Ion Ţiriac, a declarat, marţi,
că sportul românesc trăieşte doar din excepţii şi a precizat că fostul
secretar general al COR, Dan Popper, are dreptate doar din punct de
vedere matematic când a afirmat că România nu va lua nicio medalie
olimpică de aur.
"După părerea mea există excepţii, trăim doar prin excepţii.
Nu am semănat nimic, astfel că nu avem ce culege. Din punct de vedere
matematic, Popper are dreptate, practic nu prea are. Dacă nu faci oaze,
atunci tineretul se va duce doar pe internet, iPad, şi nu către sport",
a spus Ţiriac, după Adunarea Generală Ordinară a Comitetului Olimpic şi
Sportiv Român.
Ion Ţiriac consideră că
Ministerele Educaţiei, Sănătăţii şi Muncii ar trebui să investească bani
în centre olimpice.
"Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii ar
trebui să semene. Treaba cu comitetele olimpice locale trebuie rezolvată,
centrele olimpice de juniori trebuie să ia juniorul gata făcut, pentru
ca la 11-13 ani să ştie deja care e specializarea unui sportiv", a
adăugat Ţiriac.
Fostul secretar general al COR, Dan Popper, a declarat, joi, că
delegaţia României va obţine la ediţia din 2012 a Jocurilor
Olimpice de la Atena o medalie de aur doar întâmplător, în timp
ce preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, l-a contrazis.
"După părerea mea, România poate să ia o medalie de aur întâmplător la
toate sporturile la Jocurile Olimpice de la Londra. Sportul nu mai
reprezintă nimic, cei îndreptăţiţi nu îl mai ajută cu nimic, s-au
schimbat atât de multe. Este un moment prielnic pentru a face o selecţie
la toate sporturile, pentru că lumea este săracă acum şi aşa îi poţi
atrage pe copii la sport", a spus Popper. |