Marius
Șumudică, antrenorul echipei Astra Giurgiu, a fost intervievat telefonic
luni, la postul TV Digi Sport, în legătură cu meciul de duminică dintre
România și Spania, precum și despre absența lui Denis Alibec din lotul
tricolorilor.
Marius Șumudică a spus: "Nu pot
să zic acum că, Alibec ar fi făcut mai mult decât Andone, doar la faza
aceea, dacă Alibec avea mingea pe stângul, era altceva. Cert este că
Alibec este un jucător puternic, un jucător de careu și care are un
stâng formidabil. În ultimul timp poate face față la un nivel înalt".
În legătură cu jocul Echipei Naționale, Șumudică a spus:
"A fost un joc bun, agresiv, presiune pe
minge, au făcut pressing, ceea ce nu mă așteptam. Era distanța scurtă
între compartimente, din ce-am văzut și cred că nici Spania nu s-a
așteptat să jucăm atât de sus și să nu ne retragem, să nu fim genul unei
echipe mici, care așteaptă în treimea proprie și după care să joace pe
contraatac. Pentru mine a fost o surpriză modul de abordare a jocului
și-l felicit pe selecționer că a reușit să fim atât de agresivi, să
facem pressing și să ai curajul de a face față unei echipe care te poate
scoate imediat".
"Am văzut
și Franța, este una dintre cele mai puternice echipe. Chiar dacă au
probleme în defensivă, în faza ofensivă sunt letali. Mai ales că este și
primul meci, toți ochii sunt ațintiți pe această partidă de deschidere,
cu siguranță va fi o presiune aparte", a mai spus
Marius Șumudică.
Marius Șumudică a spus în
încheiere: "Mi-aduc aminte, Popa cu
mingea la picior, nu putea să-l prindă Alba, fără minge. N-am văzut așa
ceva. Nicușor Stanciu, la fel, vână în picioare, potență. Pintilii la
fel, la mijlocul terenului, cred că a făcut vreo 10-12 faulturi. Cei
trei steliști, au avut o pregătire fizică foarte bună, mult superioară
față de celilalți jucători".