București, 09 Iunie 2019

Steaua își ia revanșa în fața echipei Carmen și câștigă Cupa României, faza pe București

../Imagini-005-2019/Steaua-Cupa-Romaniei-pe-Bucuresti

Sâmbătă, pe stadionul Daco-Getica, Steaua a câștigat primul trofeu în noua eră, Cupa României, faza pe București, după finala câștigată contra celor de la Carmen, scor 3-1.

Fără spectatori în tribune, în urma incidentelor petrecute în meciul din play-off cu Carmen, în care s-a ratat pătrunderea la barajul de promovare în Liga a 3-a, fără Marius Lăcătuș pe bancă, care și-a dat demisia, Steaua a reușit să-și ia într-un fel, o revanșă tristă.

Golurile au fost marcate de Robu, minutul 4, Vâlcea, minutul 17 și Răsdan, minutul 36, pentru Steaua, respectiv Pătrașcu, minutul 90+2 (pen), pentru Carmen.

Antrenorul Ștefan Iovan, care și-a dat și el demisia o dată cu Lăcătuș, a stat pe bancă, declarând la finalul partidei, la televiziunea Digi, următorele: „Această victorie nu alină suferința pentru că a fost foarte dureros că n-am ajuns să jucăm barajul, dar în fotbal, cel puțin mie, mi s-au întâmplat multe, dea lungul carierei mele și când este să fie ghinion, să ne marcăm autogol în play-off. Campionatul regulat l-am dominat cap-coadă, eu am avut încredere totdeauna în această echipă. Nu trebuie acum hulită, nu trebuia să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, pentru că vreau să revin la suporteri, pentru că trebuie să avem un echilibru. Într-o competiție, unul câștigă și altul pierde, nu înseamnă că dacă pierzi trebuie să te decapiteze. Eu, împreună cu colegii mei, am făcut performanțele, am dus clubul acesta pe cele mai înalte culmi. Datorită sacrificiilor, am un început de pareză, acum am coxartroză și nu este normal ca să nu ne mai găsim locul în Ghencea, așa cum doresc suporterii.”

„Suporterii ne-au susținut, dar noi am făcut performanțele și acum ce se întâmplă, adică copii își omoară tații, sau copii îi dau afară din casă pe tați. Echipa a prins o zi slabă, trebuie să meargă înainte, nu ne umfăm acum că am câștigat cu 3-1, viața merge înainte. Este victoria lor, este Cupa lor. Cei care s-au uitat la televizor, au văzut că au și calitate, nu așa cum s-a scris despre ei, că nu știu fotbal, că nu sunt antrenați”, a spus în încheiere Ștefan Iovan.  

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-004-2019/Dunarea-Concordia-2-0

 

Citește și: Play-out Liga 1, etapa a 12-a ǀ Dunărea Călărași învinge Concordia, scor 2-0 și trece pe locul de baraj

Cu două etape înaintea încheierii ediției de campionat, cunoaștem prima echipă retrogradată în Liga secundă, Concordia Chiajna. În partida din etapa a 12-a...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X