București, 07 Iunie 2019

Simona Halep, eliminată în sferturile de finală de la Roland Garros, de Amanda Anisimova

../Imagini-005-2019/Simona-Halep

De 68 minute a avut nevoie sportiva din Statele Unite, Amanda Anisimova, de 17 ani, pentru a câștiga partida disputată joi, din sferturile de finală de la Roland Garros, împotriva Simonei Halep, scor 6-2, 6-4.

Amanda Anisimova, locul 51 în clasamentul WTA, după victoria cu Simona Halep (locul 3 mondial), are mari şanse să urce câteva zeci de locuri.

După partida pierdută în fața sportivei americane, Simona Halep, a declarat la televiziune Digi, următoarele: „Consider că nu am jucat la nivelul meu cel mai bun, nu am reușit să fac acest lucru, nu m-am simțit foarte bine, dar meritul este al ei, pentru că a făcut un meci foarte bun și a câștigat meciul. Chiar rămân cu o imagine pozitivă, pentru că, să faci sferturi la un Grand Slam, cred că este un rezultat bun, mai ales când vii ca și deținătoare de titlu în anul precedent. Consider că am făcut meciuri bune, bineînțeles că sunt tristă și supărată, că nu am reușit astăzi să fac cel mai bun joc al meu, dar sunt zile și zile și nu trebuie să fiu prea dură cu mine. Continui să privesc în față și să fiu încrezătoare pentru următoarele turnee.”

„Din ce am văzut la turneul acesta, fetele care au 18-19 ani, sunt mult mai curajoase față de generația noastră, de acum 10 ani, să spun așa, au o atitudine diferită și cred că le ajută acest lucru. Faptul că joacă agresiv, este un plus pentru ele. Pentru mine, urmează câteva zile de pauză și după aceea, pregătirea pe iarbă”, a spus în încheiere Simona Halep.  

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-004-2019/Mihai-Roman-II

 

Citește și: În lupta pentru rămânerea în Liga 1, Hermannstadt pierde 3 puncte mari acasă, cu FC Botoșani

Marți la Sibiu, într-o partidă a etapei a 12-a, din play-out, Hermannstadt a pierdut în fața echipei FC Botoșani, cu scorul de 2-0...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X