Fundaşul
Cristian Săpunaru a purtat drapelul României la Dublin, în timpul
ceremoniei în care jucătorii formaţiei FC Porto au primit medaliile şi
trofeul Ligii Europa, după finala câştigată, miercuri, în faţa echipei
Sporting Braga, cu scorul de 1-0.
Săpunaru şi-a pus pe umeri steagul României imediat după încheierea
meciului de pe Dublin Arena, la fel ca toţi ceilalţi coechipieri ai lui,
care au purtat drapelele ţărilor lor de provenienţă.
La fel s-a întâmplat şi în 2010, când fundaşul Cristian Chivu s-a
înfăşurat cu drapelul României după ce a câştigat cu echipa
Internaţionale Milano trofeul Ligii Campionilor.
Cristian Săpunaru a câştigat Liga Europa cu FC Porto, la doi ani după
ce această competiţie, care se numea Cupa UEFA, a fost câştigată de alţi
doi români, Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ, cu Şahtior Doneţk, şi la un an
după ce Cristian Chivu a obţinut Liga Campionilor cu Inter Milano. |