Megamenu for Bootstrap
 


București, 10 Noiembrie 2017

România învinge Turcia, scor 2-0, într-un meci amical disputat la Cluj

Constantin-Budescu-amical-Turcia

Prin victoria cu 2-0, a României în meciul amical cu Turcia, disputat joi la Cluj, jucătorii introduși în teren și bine motivați de selecționerul Cosmin Contra, au demonstrat că se poate și mai bine față de ce se juca pe timpul lui Christoph Daum!

Deși nu a marcat, Constantin Budescu a încântat publicul prin abilitate tehnică, care a dat încredere coechipierilor, fiind aplaudat la scenă deschisă atunci când a fost înlocuit la jumătatea reprizei secunde.

Gheorghe Grozav, autorul dublei din minutele 42 și 68, care la fel ca și Budescu și Alibec, nu prea folosiți de Christoph Daum, în calificările de la Mondialul din Rusia, a demosnstrat că, antrenorul Cosmin Contra nu sa înșelat începând meciul cu el titular.

Turcia, cu Mircea Lucescu pe bancă, a avut o mare ocazie de gol în ultimul minut al meciului, prin Tosun, care a reluat cu capul din doi metri peste poarta apărată de Florin Niță, introdus pe parcursul reprizei secunde în locul lui Costel Pantilimon.

Mijlocașul Gheorghe Grozav, a declarat după meci la televiziunea Pro X, următoarele: „Mă bucur că am reușit să câștigăm, mă bucur că am reușit să marchez. Este poate una dintre cele mai frumoase seri din cariera mea, de până acum. Trebuie să uităm cât mai repede acest meci, pentru că ne așteaptă un meci la fel de greu cu o echipă de mare valoare, a Olandei și trebuie să fim concentrați la maximum. În această seară, toată echipa ne-am făcut treba cât mai bine și am reușit să cștigăm.”

„Mister a încercat să ne impună să facem un pressing avansat și chiar dacă pierdem mingea să încercăm să recuperăm sus acolo. Asta am încercat să facem, ne-a reușit în prima repriză și pe final am reușit să marcăm”, a spus în încheiere Gheorghe Grozav.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii