Fotbal flash-Welcome to my website

 

România învinge Insulele Feroe cu 1-0, în calificările pentru EURO 2016

Romania-Feroe-1-0București, 29 Martie 2015. Pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, echipa reprezentativă a României a reușit o victorie la limită împotriva echipei similare a Insulelor Feroe, fără a reuși să confingă.

Astfel echipa antrenată de Anghel Iordănescu, a tremurat la ocazia echipei oaspete din ultimile minute ale meciului, atunci când portarul Pantilimon și-a făcut datoria și a respins de la vinclul porții balonul expediat din marginea careului de Edmundsson.

În minutul 21, în urma unei lovituri libere executate de Alexandru Maxim, balonul este deviat, lovește bara, revine în teren la Keșeru care deschide scoru cu un șut sub transversală de la trei metri.

Fundașul Vlad Chiricheș, a declarat pentru Digi Sport, următoarele: "Suntem fericiți că am obținut această victorie, cred eu că suntem în grafic. Cred că nu am reușit să ne ridicăm la cel mai înalt nivel în a doua repriză, am început ezitant. Cred că, gazonul și-a pus amprenta pe jocul nostru, pentru că a fost foarte greu, alunecos, moale. Normal nu am reușit să ne facem jocul și asta ne-a făcut să nu mai jucăm la fel de bine".

Gabriel Torje, a declarat după meci următoarele: "Dacă ne vom califica la Campionatul European, va fi toată lumea mulțumită. Peste 10 zile, se va uita probabil că am câștigat cu 1-0. Este normal ca lumea să-și dorească ca noi să câștigăm la scor, dar cred că la momentul actual avem nevoie de rezultate. Nu trebuie să găsim o scuză la starea terenului de joc, întrucât și ei au jucat pe același teren. Important este că am luat cele trei puncte și suntem pe primul loc în grupă".

Partida condusă la centru de portughezul Artur Dias, nu a creat probleme deosebite acestuia.

Au evoluat următoarele formații:

România: Costel Pantilimon - Paul Papp, Vlad Chiricheş, Dragoș Grigore, Răxvan Raţ - Mihai Pintilii, Lucian Sânmărtean (Andrei Prepeliţă '85) - Adi Popa (Gabi Torje '71), Raul Rusescu (Cristi Tănase '60), Alexandru Maxim - Claudiu Keşeru.

Insulele Feroe: Nielsen - J. Davidsen, Gregersen, Nattestad, V. Davidsen - Faero (A. Olsen '74) - Vatnhamar, Holst, B. Olsen (Sørensen '79), Jacobsen (Joensen '79) - Edmundsson.

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.