România a obţinut în Estonia prima
victorie la startul unor preliminarii, după trei campanii
Naţionala
României a obţinut în Estonia, vineri seară, prima victorie la startul
unor preliminarii după trei campanii în care nu s-a înregistrat o astfel
de situaţie, cele pentru Euro-2008, Cupa Mondială din 2010 şi Euro-2012.
De asemenea, a fost
al 633-lea meci al naţionalei (al 308-lea în deplasare),
înregistrându-se a 280-a victorie, din care a 95-a în deplasare,
informează frf.ro.
Dintre cei care au
participat la precedenta confruntare cu Estonia, din 1999, au mai fost
prezenţi vineri la Tallinn doar Lobonţ şi selecţionerul Victor Piţurcă.
Răzvan Raţ a purtat
pentru a zecea oară banderola de căpitan, iar Torje şi Lazăr s-au aflat
la meciul 20 în tricoul tricolor.
Precedenta victorie
a României în deplasare într-un meci oficial a fost tot 2-0, în
Luxemburg, la 2 septembrie 2011.
Ultima oară într-un
joc oficial când la pauză a fost egal, iar tricolorii au învins la final
s-a întâmplat la 10 septembrie 2008, la partida Insulele Feroe -
România, scor 0-1 (0-0), din preliminariile CM-2010.
La partida de
vineri nu a fost niciun debutant în prima reprezentativă, însă pentru
Grozav, Pintilii şi Găman acest meci a fost primul oficial pentru
naţională.
Până la Goian,
vineri seară, ultimul jucător aparţinând unei echipe de eşalon secund
care jucase în naţională într-un meci oficial fusese Luchin, care,
contra Franţei, la 6 septembrie 2011, când s-a inaugurat Arena
Naţională, era legitimat la FC Timişoara.
Echipa naţională de
fotbal a României a debutat, vineri, cu o victorie în preliminariile
Cupei Mondiale din 2014, după ce a învins, scor 2-0 (0-0) în deplasare,
reprezentativa Estoniei, într-o partidă disputată pe A. Le Coq Arena din
Tallinn. Golurile partidei au fost marcate de Torje '55 şi Ciprian
Marica '75.
 |