România a câștigat preşedinţia Federaţiei Europene de Minifotbal
Răzvan Burleanu a devenit sâmbătă primul preşedinte
al Federaţiei Europene de Fotbal, organism constituit la finalul
săptămânii trecute, la Praga. Burleanu, care este şi preşedintele
Federaţiei de Minifotbal din România, va avea un mandat de 5 ani în
fruntea forului continental, acesta fiind ales cu unanimitate de voturi.
În noua sa misiune, Răzvan Burleanu va fi asistat de
vicepreședintele Filip Juda (Cehia), secretarul general Bruno Alpeza (Croația),
David Windsor-Harris (Marea Britanie), Yair Scher (Israel), Eugeniu
Ciobu (Moldova) și Athanasios Papadopoulos (Grecia).
”Înființarea Federației Europene de Minifotbal
reprezintă cel mai amplu proiect destinat dezvoltării sportului de masă
pe continent, după căderea comunismului. Succesul pe care România l-a
înregistrat prin desemnarea mea în cea mai importantă funcție din
minifotbalul european dovedeşte că avem o contribuţie majoră la
dezvoltarea acestui fenomen, fapt susţinut şi de cele două titluri de
campioni europeni câştigate de naţionala României. Sunt bucuros că acest
proiect, început acum 6 ani în România, şi susţinut doar de dorinţa unor
oameni pasionaţi de a reuşi, s-a transformat într-un exemplu de succes.”,
a declarat Răzvan Burleanu.
În cele 15 țări semnatare a noului act, peste 500.000
de europeni practică minifotbalul într-un cadru organizat, jucat după
aceleaşi reguli, principii şi valori, exclusiv din plăcerea practicării
acestui sport. În urma acestui proiect, numit Federația Europeană de
Minifotbal, acest număr impresionant de jucători are toate șansele de a
exploda în perioada imediat următoare, alte țări anunțându-și deja
demararea procedurilor de înregistrare la nivel național, Austria,
Franța, Elveția fiind doar primele dintre acestea.
Federația de Minifotbal din România organizează în
prezent campionate de minifotbal în 36 de județe, pentru un număr de
peste 30.000 de jucători amatori. Impactul fenomenului minifotbal în
ţara noastră are ca dovadă şi cele două titluri europene câştigate de
echipa națională a României în 2010, la Bratislava, și în 2011, la
Tulcea.
|