București, 10 Aprilie 2018

Replică palidă a craiovenilor și rezultatul pe măsură, 2-0 pentru FCSB, în etapa a 4-a din play-off

FCSB-Craiova-2-0-play-off

Luni, pe Arena Națională, în ultima partidă a etapei a 4-a din play-off, FCSB a câștigat meciul cu CSU Craiova, scor 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Momcilovic, 5 și Florin Tănase, 49 (pen).

După acest rezultat, FCSB preia conducerea clasamentului cu 38 puncte, la două puncte distanță față de CFR Cluj, și la 7 puncte de CSU Craiova. După replica palidă dată de elevii lui Devis Mangia, CSU Craiova poate pierde locul 3, întrucât FC Viitorul vine puternic din spate.

Înlocuirea lui Constantin Budescu la pauză, deși a jucat bine, a produs un adevărat scandal în sânul echipei FCSB, jucătorul fiind nemulțumit de faptul că a fost schimbat. Finanțatorul Gheorghe Becali, a fost de partea antrenorului Nicolae Dică, în intervenția telefonică avută după meci la televiziunea Digi.

Atacantul echipei CSU Craiova, Alexandru Băluță, introdus în teren în minutul 57, a explicat după meci, la televiziunea Telekom Sport, cauzele eșecului, spunând: „Este doar un eșec. Suntem la prima înfrângere din play-off și trebuie să analizăm ceea ce am făcut bine în acest meci, să analizăm greșelile, să încercăm să nu le mai repetăm. Sunt dezamăgit pentru că am stat pe bancă. Meritam să joc în acest meci. Știam ce înseamnă să joc împotriva Stelei, eram foarte motivat, am tras foarte tare la antrenamentele de săptămâna aceasta și îmi pare rău că nu am avut mai mult timp ca să-mi ajut echipa.”

„Nu am nicio explicați privind rezultatul, pentru mine ce s-a întâmplat în seara aceasta face parte din trecut. Pe mine mă ambiționează decizia pe care Mister a luat-o, nu mă doboară, sunt puternic. Trebuie să muncesc în continuare și să-mi demonstrez în primul rând mie, că pot să joc la un nivel foarte bun și în al doilea rând, celor care au încredere în mine”, a spus în încheiere Alexandru Băluță.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

Comentarii:

P

P

 

 

Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii