București, 14 Ianuarie 2017
După declarațiile lui Victor Pițurcă, la postul de televiziune Dolce Sport, de joi, în ziua următoare, finanțatorul echipei FC Steaua, George Becali, a intervenit telefonic în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la televiziunea Digi Sport, dorind ca pe viitor, fostul jucător al clubului Steaua, Victor Pițurcă, să îl lase în pace și să nu mai facă declarații calomnioase.
Printre altele, George Becali, a declarat: "Nu vreau nici să mă cert, nu vreau nici discuții cu el. Am 60 de ani mâine, poimâine, nu mai vreau să mă cert cu Pițurcă, nu vreau cu nimeni să mă cert. Să fie sănătos și să mă lase în pace, n-am treabă cu el. Dacă am furat, am furat-o, să-mi demonstreze procurorii dacă am furat-o. Eu vă spun un adevăr. A avut 4%, i-am dat 500 mii de dolari pe ele. Dacă el spune că nu este adevărat, să fie sănătos. Să își vadă de treabă, el de familia sa, eu de familia mea, Rău nu i-am făcut niciodată."
După ce moderatorul Radu Naum i-a atras atenția că, Victor Pițurcă are dreptul să se exprime, George Becali a continuat: "Da, dar este un denunț calomnios, e jignitor, cum adică că am furat. Dacă tu mă duci pe mine ca să culegem prune și mergem la o livadă și spui uite mă cumpărăm livada asta și după aceea tu spui Becali a furat prunele! Tu mai dus la livadă și am plătit livada cu vârf și îndesat și am riscat zeci de milioane de euro ca să iau prunele din livadă. Cum să faci așa ceva."
Autor, Alexandru Neață