Reghecampf: Cred că este rezolvată calificarea mai departe
căutare personalizată

 

CSS3 Button Rollover Css3Menu.com

Subscribe RSS Feed, Fotbal flash

Reghecampf: Cred că este rezolvată calificarea mai departe

Steaua-VardarBucuresti, 17 iulie 2013. În prima manșă a turului doi preliminar din Champions League, Steaua a învins pe Național Arena cu 3-0, echipa macedoneană Vardar Skopje, prin golurile marcate de Tănase în minutul 12, Pintilii în minutul 21 şi Pavlovici în minutul 45 (autogol).

Cu acest rezultat, Steaua face un pas mare pentru turul 3 preliminar și va afla mâine la tragerea la sorți de la ora 13 cu cine va cădea.

După meci, antrenorul steliștilor Laurențiu Reghecampf a declarat: "Cred că este rezolvată calificarea mai departe. Sunt bucuros că ne-am creat multe ocazii, dar din păcate nu am marcat decât trei goluri. Avem prima opţiune, dar mai este un meci de jucat. Ne vom gândi să facem anumite schimbări, dar am jucat doar două meciuri oficiale şi nu cred că se pune problema ca jucătorii să fie obosiţi. Eu sunt mulţumit de Piovaccari şi suporterii la fel. El are nevoie de timp, de antrenamente, pentru că se pregăteşte de doar două săptămâni cu noi. Mi-aş dori să ajungă la forma cea mai bună. Nu cred că mai avem timp de experiemnte. Nu va pleca nimeni şi nu va mai veni nimeni".

În continuare, Reghecampf a mai spus: "Am decis să jucăm majoritatea meciurilor de la începutul campionatului de acasă în Ghencea, pentru că acolo avem un gazon foarte bun, iar cel de pe Arena Naţională trebuie să fie protejat, să-i lăsăm pe oameni să se ocupe de el, pentru că sunt mai multe echipe care vor juca aici. Mi-aş dori ca suporterii să vină şi acolo, pentru că aceea este adevărata lor casă".

Puiu Iordănescu a declarat în legătură cu acest joc pentru Dolce Sport următoarele: "Steaua a făcut un meci bun, spectaculos. Jocul Stelei a avut viteză și calitate, din păcate nu s-au concentrat la finalizare. Mi-a plăcut ca au făcut pressing avansat, dar au ratat enorm. S-a văzaut clar diferența dintre cele două echipe. Nu știu dacă Steaua va mai reuși să își creeze atâtea ocazii cu viitorul adversar din preliminarii, dar sunt sigur că se vor concentra mai bine în următoarea fază".

Au fost folosite următoarele formații:STEAUA: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Popa, Stanciu (Iancu '57), Tănase (Tatu '68) - Nikolici (Piovaccari '60).

Vardar Skopje: Pavlovici - Reljici, Tanevski, Bojovici, Cikarski - Temelkov, Petrovici - Stojkov (Georgiev '79), Petrov (Dimitrovski '90+1), Gimenez (Manevski '54) - Kostovski.

Alexandru Neata

 

 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2012 - Fotbal-flash