București, 19 decembrie 2013. Steaua a câștigat primul meci
din dubla cu Astra, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a, disputată
miercuri pe Național Arena.
Jucătorii lui Reghecampf au fost net superiori
adversarior, care au jucat timorați și fără a pune mari probleme.
Pe finalul meciului au fost și două eliminări, câte
una pentru fiecare echipă, fiind vorba de Pintilii (Steaua) și De Amorim
(Astra).
În minutul 24, Kapetanos execută un ”uppercut” lui
Mureșan, neobservat de Tudor, gest care trebuia taxat cu cartonaș roșu.
Golurile au fost marcate de Adi Popa în minutul 15;
Gardoș, minutul 75 și Piovaccari, minutul 82 pentru Steaua, iar de la
Astra a înscris Budescu, minutul 51.
Antrenorul echipei Steaua, Reghecampf a declarat după
meci pentru DigiSport: “Pentru noi este foarte ușor când ai la
dispoziție asemenea jucători, care sunt cei mai buni din România. Chiar
dacă noi am jucat din trei în trei zile, iar cei de la Astra și-au putut
permite să menajeze cinci fotbaliști în ultima etapă, am dovedit pe
final că am fost mult mai proaspeți. Am început mult mai bine, am avut
agresivitate și atitudine, așa venind și golul. În cea de-a doua
repriză, am avut un recul la început, iar Astra a marcat prin Budescu,
acesta reușind un gol foarte frumos dupăce Stanciu a pierdut o minge la
mijlocul terenului."
Piovaccari a spus pentru același post de televiziune:
“Am avut moral bun, deoarece știm că suntem prima echipă din campionat.
Sâmbătă vom avea o nouă partidă importantă și suntem siguri de o nouă
victorie contra Astrei. Noi suntem Steaua, normal că pornim ca favoriți.
Ne batem pentru campionat, Cupă și Supercupă. Dacă vom juca la fel cum
am făcut-o azi, vom învinge sigur și la Giurgiu. Nu cred că ne-au pus în
dificultate fotbaliștii Astrei. S-a văzut încă de la început că n-a fost
o partidă grea pentru noi și că am condus jocul pe teren."