Reacții după incidentele de la meciul Serbia-Albania

Incidente-Serbia-AlbaniaBucurești, 16 Octombrie 2014. UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva FA sârb pentru "Meciul Serbia-Albania, întrerupt la 0-0 în minutul 41, datorită incidentelor de pe teren și din tribune: aruncare de petarde, tulburări în tribune, invazia suporterilor pe teren, organizarea insuficientă".

Federația albaneză FA este acuzată de "refuzul de a juca după calmarea spiritelor" și "afișare a unui banner ilicit".

Michel Platini, președintele UEFA, a declarat: "Fotbalul ar trebui să unească oamenii și jocul nu ar trebui să fie amestecat cu politica. Scenele din Belgrad de aseară sunt de neiertat. "

Meciul a fost prima vizită a Albaniei la Belgrad din 1967 și tensiunile de lungă durată, extrem de sensibile de la Kosovo, care a declarat independența față de Serbia în 2008, fiind o populație majoritară de etnie albaneză, au degenerat.

Serbia are un bilanț negativ în Uefa. Fanii echipei Partizan Belgrad au afișat un banner anti-semit în timpul jocului de luna trecută dinEuropa League împotriva Tottenham, clubul fiind suspendat cu închiderea parțială a sectoarelor stadionului. În urmă cu patru ani, revolta fanilor sârbi la Genova, au cauzat pierderea la masa verde la un meci din preliminariile Euro 2012 împotriva Italiei cu 3-0.

Cu toate acestea, punctul de vedere al oficialilor sârbi, exprimat într-un titlu de pe site-ul ziarului Blic, a fost că au fost victime ale "provocării teribile".Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat: "Aceasta a fost o provocare politică." O declarație puternică venită din partea FA sârbe, spune că incidentul a fost planificat cu "doar un singur scop - de a provoca și implicit a abandona meciul de la Belgrad", se arată într-un articol al cotidianului englez The Independent.

Având în vedere refuzul echipei de Albania și a oficialior săi, să-și reia jocul, FA sârbă a cerut chiar ca UEFA să le atribuie o victorie cu 3-0. "Noi estimam ca aceștia sunt direct vinovați pentru abandonarea meciului," a continuat, explicând modul în care echipa Albaniei a refuzat oferta de a finaliza meciul într-un stadion gol mai târziu în acea noapte sau în ziua următoare.

Având în vedere tensiunile, albanezii consideră că nu au existat măsurile specifice de a ține susținătorii departe la joc și o prezență numeroasă de poliție. Căpitanul Albaniei, Lorik Cana, a declarat: "Am văzut jucătorii mei cum au fost atacați și loviți chiar în interiorul tunelului. Nu am fost în stare psihică sau fizică de a continua să jucăm."

Alexandru Neata; img: The Independent.

 

 
Subscribe RSS Feed, Fotbal flash RSS fotbal flash  

 

 
 
 
 

comments powered by Disqus

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.