Fundaşul
Răzvan Raţ a declarat, marţi, că echipa naţională a României nu
evoluează în prezent aşa cum şi-ar dori suporterii, dar că speră ca
jocurile viitoare ale primei reprezentative să le aducă mai multă
bucurie fanilor.
"Am câştigat trei puncte şi atât. Mutu este un jucător de care avem
nevoie, însă el nu poate juca singur. Rezultatele echipei depind de
prestaţia tuturor jucătorilor. Echipa naţională nu joacă aşa cum îşi
doresc suporterii şi cum ne-am dori şi noi, dar sperăm ca în următoarele
partide să le schimbăm această impresie", a spus Raţ.
La rândul său, mijlocaşul Ianis Zicu a menţionat că Luxemburgul a fost
un adversar incomod. "Toate echipele au câştigat foarte greu cu ei.
Importante sunt cele 3 puncte care ne menţin în cursa pentru calificare.
Ne doream foarte mult să câştigăm, acum nu ne rămâne decât să fim
concentraţi pentru următoarele partide şi să luăm cât mai multe puncte",
a spus Ianis Zicu.
Mijlocaşul Gabriel Torje a precizat că România va face totul pentru a
obţine calificarea la Euro-2012. "Este o victorie importantă şi noi
continuăm să credem în calificare. Chiar dacă şansele ar mai fi de 1 la
sută, noi trebuie să facem totul pentru a ne califica. Eu am auzit doar
încurajările suporterilor noştri", a spus Torje. |