30 octombrie 2023
Victorie importantă și muncită obținută de Rapid, în jocul cu U Craiova, scor 2-0, din cadrul etapei a 14-a, disputat duminică pe Giulești, după un spectacol fotbalistic excelent, în care ambele echipe s-au întrebuințat la capacitatea maximă.
Cu prețul victoriei, Rapid și-a pierdut pentru o perioadă, sperăm destul de scurtă, pe atacantul Claudiu Petrila, care a suferit dureri musculare puternice, în minutul 64, fiind scos pe brațe de coechipieri la marginea terenului.
Cele două reușite ale Rapidului, au fost realizate în minutele 36 și 80, având ca autori pe Funsho, din pasa lui Claudiu Petrila, respectiv, Borja Vale, pe un contraatac, din pasa lui Alexandru Stan.
În prima repriză, U Craiova, prin atacantul Andrei Ivan, a avut două ocazii de gol, în minutele 19 și 32, cu șuturi din interiorul careului, iar în ambele situații, portarul Horațiu Moldovan a reușit să evite golul.
Apărarea echipei Rapid, a funcționat ireproșabil, cu Cristi Săpunaru în formă excelentă, anihilând-ul de multe ori pe Alexandru Mitriță, unul dintre cei mai buni jucători craioveni din această partidă.
Indiferent de rezultatul din ultima etapă a turului de campionat, în meciul cu FCSB, Rapid termină pe podiumul clasamentului, având 26 puncte, cu unul mai puțin decât CFR Cluj (locul 2 și cu un joc mai puțin disputat) și cu 4 puncte, peste U Craiova, locul 4. Dacă Farul învinge în deplasare pe CFR Cluj, în partida din această seară, U Craiova va coborî pe locul 5.
La finalul partidei, fundașul echipei Rapid, Cristi Săpunaru a declarat la canalul TV Digi Sport, următoarele: „A fost un derby, cu o echipă bună, care trece prin momente grele. Trebuia să câștigăm, că jucam acasă, avem cel mai frumos public din țară și suntem fericiți că am luat cele trei puncte, mai ales că este o luptă pentru locul 3. Puteam să facem mai mult că ținem linia asta fără înfrângeri, din luna august. Acum ne gândim la următorul meci, foarte important pentru noi, în meciul de Cupă.”
Autor, Alexandru Neata