Petrolul câștigă la Craiova și trece pe primul loc în clasament

CSU_Craiova-Petrolul-0-2București, 25 august 2014. În prezența a peste 10000 spectatori, duminică, la Craiova, Petrolul a dispus, cu 2-0 de formația gazdă, CSU Craiova, într-un meci din cadrul etapei a cincea.

Albin a deschis scorul în minutul 67, urmare unei lovituri libere din marginea careului, pentru ca Tamuz să stabilească scorul final 2-0, în minutul 82, ăn urma unui șut fără preluare din 15 metri, din pasa lui Satli.

Lovitura liberă din care s-a deschis scorul, a fost obținută de Petrolul ca urmare a unui henț comis de portarul Brac, ieșit hazardat din poartă la marginea careului.

Adrian Mutu a fost introdus în teren în minutul 58, iar jocul ploieștenilor a devenit mai pragmatic din acel minut.

Tehnicianul echipei Petrolul, Răzvan Lucescu a declarat la LookTV, următoarele: "A fost un meci dificil şi complicat. M-am gândit înaintea jocului că va fi o partidă grea, Craiova a făcut investiţii şi avea nevoie de victorie. Am început bine meciul, dar a devenit un joc pe uzură pe parcurs. Era un meci care trebuia câştigat cu orice preţ, plecăm cu trei puncte mari de aici. Singurul lucru pe care putem să-l facem la Zagreb este să ne agăţăm de şansele noastre cu disperare".

Au evoluat următoarele formații:

CSU Craiova: Brac - Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu - Madson, Brandan (Ferfelea '79) - Băluţă, Nuno Rocha, Bancu (Ivan '71) - Curelea.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Guimaraes, Fanchone (Satli '15) - Marinescu, Mustivar - Priso (Mutu '58), Albin, Astafei (Teixeira '51) - Tamuz.

Alexandru Neata

Subscribe RSS Feed, Fotbal flash RSS fotbal flash  

 

 
 
 
 

comments powered by Disqus

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.