Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Află detalii aici. OK
 

 
București, 01 Martie 2016.

Pandurii Tg. Jiu învinge FC Viitorul, scor 3-1, în ultimul meci al etapei a 26-a

Viitorul-Pandurii, 1-3FC Viitorul a pierdut pe teren propriu meciul disputat luni cu Pandurii, scor 1-3, terminând astfel sezonul regular al Ligii 1, pe locul 4, în timp ce Pandurii urcă de pe locul 5, pe locul 3.

Cele două echipe se vor mai confrunta în etapa a doua din play-off, pe terenul echipei gorjene, peste două săptămâni, în jurul datei de 12 Martie.

Meciul a avut două reprize distincte, în prima elevii lui Gheorghe Hagi, au dominat jocul, au fost mai proaspeți, dar nu și-au creat ocazii clare de gol, iar repriza a doua a aparținut net echipei lui Eduard Iordănescu. Golul din debutul reprizei secunde al lui Ioan Hora, parcă a turnat plumb în picioarele jucătorilor echipei Viitorul.

În minutul 75, Adrian Ropotan profită de o gafă a lui Nedelcu și marchează golul pentru 2-0, pentru ca numai după două minute, Florin Tănase să marcheze pentru 2-1, cu un șut cu capul.

În minutul 82, gazdele reclamă un penalty, la faultul clar al lui Grecu asupra lui Bănel Nicoliță. Faza a fost grea, întrucât la reluările de faze, contactul dintre Grecu și Nicoliță, a fost în preajma liniei de 16 metri. Oricum arbitrul Adrian Cojocaru trebuia să dea ori penalty, ori lovitură liberă de la 16 metri.

Scorul final a fost stabilit de Mrzljak, minutul 85, cu un șut din 10 metri, la o eroare a lui Pecanha, care a scăpat din mâini balonul, la faza anterioară.

Bănel Nicoliță a declarat după meci pentru Digi Sport, următoarele: "Am fi putut să câștigăm meciul, dar ați văzut, am avut un penalty clar, care putea schimba soarta meciului. Nu sunt eu în măsură să critic arbitrajul. Nu sunt genul de om ca să mă arunc, eu joc faza până la capăt, dar m-a atins. Trebuie să ne pregătim, să începem de mâine o nouă zi, să muncim din nou foarte mult și să câștigăm următorul meci. Va fi un play-off foarte greu, cu echipe foarte bune, în care vom încerca să scoatem maximum de puncte".

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.