București, 02 Mai 2019

Liverpool pierde la scor de neprezentare în fața Barcelonei, în manșa tur a semifinalelor UCL

../Imagini-004-2019/Leo-Messi

Pe stadionul Nou Camp, în fața a 98 mii de spectatori, Barcelona a câștigat partida disputată miercuri în semifinalele Champions League, cu Liverpool, cu scorul de 3-0, prea aspru, față de cum au stat lucrurile pe teren.

Luis Suarez a deschis scorul în minutul 26, iar Lionel Messi a realizat o dublă în partea a doua a meciului, în minutele 75 și 82. Golul din lovitură liberă, cel din minutul 82, a fost cel de-al 600-lea marcat de Lionel Messi pentru Barcelona, în toate competițțiile, de când evoluează pentru clubul spaniol.

Liverpool a început bine meciul, cu toate că a primit golul lui Suarez, pe un fond de dominare, a continuat și în repriza secundă tot bine și golul egalării aproape că plutea în aer. În ultima parte a reprizei secunde, Barcelona a avut câteva contraatacuri devastatoare, așa s-au născut și cele două reușite ale lui Mesii.

Cu 6 minute înaintea finalului de meci, Liverpool a avut o mare șansă de a marca prin Mohamed Salah, mingea trimisă de acesta din 7 metri, a lovit stâlpul porții.

În conferința de presă de după meci, antrenorul echipei Liverpool, Jürgen Klopp a declarat conform site-ului oficial al clubului Liverpool, următoarele: „Nu sunt sigur dacă meritam mult mai mult decât am obținut; am jucat un meci de fotbal foarte bun, dar la final, ei au marcat trei goluri și noi nu am înscris, deci este greu de acceptat. Pentru mine, este foarte important modul în care am jucat și sunt complet fericit, le-am spus băieților că sunt mândru de modul în care au jucat. Cred că a fost cel mai bun meci din deplasare în Liga Campionilor, nu numai anul acesta, inclusiv anul trecut. Împotriva unui adversar ca aceasta, jucând acest tip de fotbal, am fost complet fericit. Am jucat între linii, nu am stat în apărare, am avut șanse foarte bune și le-am pus multe probleme - este bine.”   

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-003-2019/Juve-Ajax-1-2

 

Citește și: Fanii lui Barca s-au bucurat, după golul calificării lui Ajax în semifinale, în meciul cu Juve

Spectatorii prezenți pe Camp Nou la meciul dintre Barcelona și Manchester United, scor 3-0, s-au bucurat enorm la golul de 2-1, marcat de Ajax, la Torino,...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X