București,  31 Decembrie 2017

Juventus încheie turul de campionat din Serie A, cu o victorie în deplasare cu Hellas Verona

Verona-Juventus-1-3-et-19

În ultima partidă a turului din Serie A, disputată sâmbătă, Juventus a întâlnit în deplasare Hellas Verona, meci pe care l-a câștigat cu scorul de 3-1, fiind la un punct distanță, în spatele liderului Napoli.

Deschiderea de scor rapidă, a aparținut echipei oaspete Juventus, în minutul 6. Mai întâi Higuain a trimis din 15 metri în stâlpul porții, mingea a revenit la Blaise Matuidi, care a marcat cu un șut din interiorul careului pentru 1-0.

O altă bună ocazie de gol pentru Juventus, a fost cea din minutul 41, atunci când Higuain a șutat din câțiva metri, mingea a fost respinsă cu picioarele portarul Nicolas!

În minutul 59, cu un șut splendid de la 20 metri, Martin Caceres marchează golul egalizator! Golul avea să-i mobilizeze pe jucătorii echipei gazde, iar până la golul de 2-1, Juventus a avut ceva emoții.

Paulo Dybala a reușit o dublă, primul gol fiind marcat în minutul 72, pentru 2-1, cu un șut din cădere de la 10 metri, iar peste numai cinci minute, după o acțiune personală și un șut plasat din 14 metri, marchează golul de 3-1 și meciul a fost practic jucat.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii