Justin Ștefan: În perioada următoare vom vedea fotbal cu stadioanele goale

București, 25 Aprilie 2020

../Imagini-03-2020/Justin-Stefan-LPF.jpg

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a făcut noi precizări privind reluarea Ligii 1, în cadul unei emisiuni la televiziunea Digi Sport, de vineri, prin intermediul Skype. Pe parcursul emisiunii, a intervenit și Emilian Hulubei, președintele AFAN- Asociațiea Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori din România.

După cum se cunoaște, au mai rămas de disputat în Liga 1, 8 etape pentru playoff, 12 etape în playout. Pentru Liga 2 și Liga 3, au mai rămas câte 14 etape de disputat, iar în Cupa României, semifinalele și finala. Mutarea Ligii 1 în Antalya, a fost un ultim scenariu de avarie, în situația în care nu s-ar fi permis de autorități disputarea partidelor de fotbal după data de 5 iunie. Acest ultim scenariu nu este agreat de Ministrul Sportului, pe motiv că în Turcia sunt și acolo multe cazuri de coronavirus și testările jucătorilor ar fi greu de realizat.

„Este clar că, în perioada următoare vom vedea fotbal cu stadioanele goale. De fapt în această perioadă, singura certitudine este incertitudinea, Din păcate, luctăm numai cu scenarii, ele pot suferi modificări. Data de finalizare a Ligii 1, propusă de UEFA, este de 20 iulie. În aceatsă perioadă, am ținut legătura cu autoritățile guvernamentale, am colaborat foarte bine cu ministrul Ionuț Stroe de la Sport. În săptămna următoare, probabil vom avea întâlniri și cu personalități de la Ministerul Sănătății. Ni se asigură sprijinul în vederea reluării antrenamentelor, cu respectarea principiilor care țin de siguranța jucătorilor și a celorlate persoane implicate în activitatea fotbalistică”, a declarat Justin Ștefan.

„Noi avem un scenariu pentru ridicarea stării de urgență și atunci ne-am dori să începem antrenamentele și ulterior, la începutul lunii iunie, să reluăm competiția, oficial. Vorbim de o perioadă tampon de 3-4 săptămâni, în care jucătorii ar trebui să reia pregătirea, pentru că nu mai este timp de jocuri amicale. La 20 iulie, Liga 1 trebuie să termine playoff-ul iar FRF să încheie Cupa României, pentru a putea transmite către UEFA, cluburile participante în ediția următoare a cupelor europene. Termenul de reluare a competiției, ar fi undeva la 13-14 iunie. Dacă FRF ar planifica semifinalele Cupei, într-o singură manșă, atunci termenul de restart al Ligii 1, ar fi la 17 iunie. Principiul de a termina meciurile pe teren este esențial, cu respectarea măsurilor de securitate în domeniul sănătății, pentru antrenamente și competiții oficiale”, a mai adăugat Justin Ștefan.

„Acum lucrăm la un protocol de reluare a antrenamentelor, care ține cont de trei principii: 1- asigurarea măsurilor de protecție sanitară stricte; 2- capacitate de testare și 3- capacitate de monitorizare permanentă. Autoritățile din România ne vor sprijini, pentru că au înțeles că vorbim de o activitate economică. Jucătorii de fotbal sunt profesioniști, ca și lucrătorii din alte domenii”, a spus în încheiere Justin Ștefan.

Președintele AFAN, Emilian Hulubei, a declarat: „Majoritatea jucătorilor din Liga 1, 2 și 3 își doresc reluarea campionatului. Cei din Liga 1, își doresc mai întâi reluarea pregătirilor, sub anumite condiții, în primul rând, achitarea datoriilor restante. Sunt șase cluburi în această situație la acest moment. La Liga a 2-a, este o majoritate, toți căpitanii de chipe își doresc reluarea pregătirilor cât mai repede, dar trebuie să ținem cont de măsurile de siguranță ce trebuie luate pentru ei.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii: