Megamenu for Bootstrap
 


București, 07 Octombrie 2017

Italia a terminat la egalitate cu Macedonia, scor 1-1, pe propriul teren, în calificările la Cupa Mondială

Italia-Macedonia-1-1-grupa-G

Înfrângerea usturătoare administrată de Spania, la începutul lunii Septembrie, pe stadionul Bernabeu, scor 3-0, și-a pus amprenta pe jocul italienilor, jucătorii nu și-au revenit și aproape că au făcut figurație cu Macedonia, în meciul de la Torino disputat vineri și încheiat la egalitate, scor 1-1.

Întrucât Spania a câștigat vineri, pe propriul teren cu Albania, scor 3-0, și-a asigurat locul 1 în Grupa G și totodată calificarea la Cupa Mondială. Italia se vede nevoită să dispute meci de baraj pentru calificare.

Singurul gol al italienilor, a fost marcat de Chiellini, în minutul 40, în timp ce pentru Macedonia, a egalat în minutul 77, Trajkovski.

Căpitanul echipei Italia, portarul Gianluigi Buffon, a declarat după meci, conform cotidianul Repubblica, următoarele: „Am crezut că vom fi la un nivel mai înalt decât suntem în realitate. Acum trebuie să ieșim din această situație. Chiar dacă astazi am fi castigat cu 1-0, nu s-ar fi schimbat nimic în ceea ce privește performanța și fluiditatea jocului. Suntem într-o situație, din care trebuie să ieșim rapid, cu mândrie și determinare. Aici sunt jucători importanți, inclusiv eu, care trebuie să ia responsabilitatea de a ajuta pe alții, într-o echipă care prosperă, are entuziasm, are idei și vrea să meargă la Cupa Mondială. Înfrângerea de pe Bernabeu ne afectează mult. În vestiar a vorbit antrenorul și cred că a fost mai mult decât suficient. Chiar avem nevoie de un progres psihologic din partea noastră, aici suntem. Fotbalul este mândria națiunii noastre, iar noi trebuie să găsim puterea și determinarea să reacționăm."

Antrenorul Italiei, Gian Piero Ventura, a declarat după meci, conform aceleiași surse: "A doua repriză a fost dezamăgitoare. Unii jucători au fost obosiți. Am pierdut inițiativa, luciditatea și am căzut și fizic. În schimb, în prima repriză, nu am suferit. Trebuie să mergem și să jucăm în Albania. Suntem oficial pe al doilea loc. Cred că fluierăturile din tribune sunt meritate, chiar dacă echipa națională nu ar trebui să fie fluierată niciodată ".

Autorul singurului gol al Italiei, fundașul Giorgio Chiellini, a declarat după egalul cu Macedonia: „Nu a fost ușor, dar nu am avut faze periculoase. Ar fi trebuit să fim mai atenți. Este clar că înfrângerea din Spania a eliminat entuziasmul. Dar trebuie să începem din nou cu muncă, încredere, puțină personalitate. Suntem puțin dezamăgiți. Ar fi fost important să câștigăm, chiar și 1-0. Nu mai sunt multe de spus. Depinde de noi să căpătăm încredrea publicului."

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii