Megamenu for Bootstrap
 


București, 26 Februarie 2017

Într-unul din cele mai spectaculoase meciuri, Dinamo învinge CSU Craiova, scor 2-1

Adam-Nemec-DINAMO

Sâmbătă, pe cel mai mare stadion al țării, Arena Națională, într-un meci al etapei a 25-a, Dinamo cu Cosmin Contra la timonă, s-a impus în fața CSU Craiova, cu scorul de 2-1, după unul din cele mai spectaculoase meciuri ale campionatului.

Încă din startul partidei, Dinamo a impus ritmul, printr-o dăruire exemplară, iar în minutul 14, conduceau deja cu 2-0, pe tabela de marcaj, urmare a dublei realizate de Adam Nemec (minutele 5 și 14).

La realizarea spectacolului au contribuit în mare măsură și elevii lui Gheorghe Mulțescu. Aceștia au produs faza campionatului, în minutul 29, atunci când au avut 3 bare în mai puțin de un minut, prin Ivan, Băluță și devierea lui Romera!

Se cuvine să menționăm calitatea de atacant a cehului Adam Nemec, care a realizat cele două goluri ale dinamoviștilor, precum și meritul antrenorului Cosmin Contra, care a reușit pe parcursul a nici 10 zile, să imprime o altă mentalitate a jucătorilor.

În repriza secundă, dinamoviștii au mai redus motoarele, iar pe acest fond, Gustavo a reușit să marcheze, în minutul 72. Golul său a fost precedat de ratarea unui penalty, a lui Andrei Ivan.

După meciul trăit la intensitate maximă, antrenorul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a declarat la televiziunea Digi, următoarele: "Eu nu le-am făcut nimic jucătorilor, de când sunt venit. Am încercat să le imprim o bună dispoziție, să le dau moral înainte de fiecare meci. Știam că fiecare meci este o finală pentru noi. Tensiunea este mare și jucăm cu sabia deasupra capului și asta influențează de foarte multe ori exprimarea lor în teren."

"Astăzi îi felicit, pentru că au dat tot ce au avut în ei. Am întâlnit o echipă foarte bună a campionatului, o echipă care joacă ofensiv, cu jucători tehnici, care pun probleme în orice moment al jocului. Băieții au răspuns, au suferit, am avut și un pic de noroc, dar eu cred că Dinamo a arătat altfel, se vede un Dinamo cu spirit, cu jucători care luptă până la capătul puterilor. De aici putem să muncim, să avem liniște și să îmbunătățim lucruri, că avem multe de îmbunătățit. Această victorie ne menține în cursa pentru play-off", a spus în încheiere Cosmin Contra.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Comentarii:

 



Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii