București, 05 Februarie 2018

Într-un meci din etapa a 23-a, Dinamo și CSU Craiova au terminat la egalitate, scor 2-2

Adam-Nemec-gol

Dinamo și CSU Craiova au terminat la egalitate, scor 2-2, în partida disputată Duminică pe stadionul din Ștefan cel Mare, după un joc de bun nivel tehnic și spectacular.

CSU Craiova a condus de două ori pe tabela de marcaj, de fiecare dată fiind egalată pe finalul fiecărei reprize. Golurile au fost marcate de Adam Nemec, minutul 45 și Daniel Popa, minutul 85 pentru Dinamo, respectiv Gustavo, minutul 22 (penalty) și Cristi Bărbuț, minutul 55, pentru CSU Craiova.

Dinamo a dominat mai mult, a avut posesia și a fost mult superioară craiovenilor pe finalul de meci, când aceștia au căzut fizic, reușind totuși să apere cu șansă rezultatul fragil de egalitate până la fluierul final al arbitrului Ovidiu Hațegan. Mingea trimisă în minutele de prelungire de Dan Nistor din afara careului, a lovit stâlpul porții lui Calancea.

După acest rezultat, Dinamo continuă să se afle pe locul 7, de play-out, în timp ce, CSU Craiova se află pe locul 3, cu 44 puncte, la 5 puncte în spatele echipei CFR Cluj, ocupanta locului secund.

După meci, atacantul echipei CSU Craiova, Alexandru Mitriță, a declarat la televiziunea Digi, următoarele: „N-am ce să spun despre rezultat și noi am avut o mare ocazie la 2-1, iar dacă o fructificam era alta soarta partidei. Din păcate, acesta este fotbalul, mergem mai departe. Am jucat cu o echipă foarte bună, s-au apărat foarte bine. Mergem la Craiova, avem un meci cu Sepsi, trebuie să-l pregătim foarte bine.”

„Nu vrem să ne mai gândim la titlu, lăsăm pe alții să vorbească, nu vreau să dau nume, cum a fost un jucător de la Steaua, care a spus că, Craiova nu se bate la campionat, se bate doar să încurce. Noi ne vom face treaba pe teren și vom vedea la final unde ne clasăm”, a spus în încheiere Alexandu Mitriță.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

loading...

 

 

Comentarii:

Publicitate  

Publicitate

 

 

Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii