București, 17 Octombrie 2015.

În primul meci al returului, FC Botoșani învinge CSU Craiova, scor 3-2

Martinus-FC-Botosani Vineri, la startul returului de campionat al Ligii 1, echipa condusă de pe bancă de Cristi Pustai, FC Botoșani, a câștigat disputa cu CSU Craiova, scor 3-2.

FC Botoșani, în criză de puncte, și-a dorit parcă mai mult victoria, iar o dată cu aceasta, a mai urcat un loc în clasament, situând-use pe poziția a 11-a, cel puțin provizoriu. Este dificil să-i depășească Concordia în această etapă, întrucât au meci greu de disputat acasă cu Astra Giurgiu, echipă care se află pe locul 1.

Pentru FC Botoșani, Attila Hadnagy a reușit o dublă, în minutele 4 și 43, iar celălalt marcator a fost Quentin Martinus în minutul 76. Pentru echipa condusă de pe bancă de Emil Săndoi, au punctat Nuno Rocha, minutul 12 și Andrei Ivan în minutele de prelungire ale meciului.

Golul reușit de Attila Hadnagy, se va înscrie probabil într-un clasament al celor mai frumoase goluri, ale actualei ediții de campionat.

Din minutul 81, CSU Craiova a evoluat în 10 jucători, urmare a eliminării lui Zlatinski pentru un fault dur asupra lui Cabrera, acesta necesitând schimbarea datorită acestei accidentări.

Autorul celor două goluri, Attila Hadnagy, a declarat după meci următoarele: "Sunt foarte bucuros și mulțumit pentru cele două goluri frumoase și am spart gheața, câștigând al doliea meci. Sperăm să o ținem tot așa. Domnul Pustai, ne încurajează la fiecare antrenament, iar secretul meu, este multă muncă. Eu zic că nu se vede vârsta la mine, mă simt ca la 25 ani. Noi ne propunem să strângem cât mai multe puncte, dar dacă nu putem, să ne clasăm pe unul din locurile 8 și 10".

Antrenorul echipei CSU Craiova, Emil Săndoi, a declarat la Digi Sport, următoarele: "Am pierdut meciul total nemeritat, zic eu. Am început meciul ezitant, am făcut unele greșeli de poziționare. Am revenit în joc, ne-am creat ocazii, am reușit să și înscriem. La 1-1, am avut o ocazie de singur cu portarul, atunci când mingea l-a lovit pe Iliev. După execuția de senzație a lui Hadnagy cum rar se vede pe terenurile noastre, am avut iar o situație de singur cu portarul. Dacă am fi reușit să marcăm golul doi mai devreme, cred că am fi avut puterea să revenim. Nu ne convine că am pierdut acest joc, dar poate de asta este și frumos fotbalul".

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.