În
primul meci al etapei a 11-a din play-out, disputat vineri la Cluj,
CFR-ul a câștigat cu scorul de 2-1, împotriva echipei FC Voluntari,
echipă care se află la a 6-a înfrângere consecutivă.
Dacă nu retrogradează direct, FC Voluntari mai are șansa
jocului de baraj cu câștigătoarea celuilalt baraj din Liga a 2-a, a
ocupantelor locului secund din cele două serii. Jocurile de baraj se vor
disputa în două manșe, cel din Liga a 2-a, în datele de 1 și 4 iunie,
iar câștigătoarea se va confrunta cu echipa de pe locul 6 din Liga 1, în
datele de 8 și 12 iunie.
Echipa FC Voluntari a început bine meciul de la Cluj,
reușind chiar să conducă pe tabelă cu 1-0, prin golul din minutul 25 al
lui Novacovic, dar a fost egalată, șapte minute mai târziu, prin golul
lui Nouvier. Din minutul 56, CFR a preluat conducerea pe tabelă prin
golul lui Petrucci, iar rezultatul de 2-1, a fost cel cu care sa și terminat jocul.
Meciul a fost un adevărat antrenament pentru CFR, în
vederea meciului de marți cu Dinamo, din finala Cupei României, de pe
Arena Națională, conștienți de faptul că, prin dispariția lui Patrick
Ekeng, jucătorii ambelor formații, le vor fi mai greu să realizeze un
spectacol fotbalistic pe măsură.
Portarul echipei CFR Cluj, Traian Marc, a declarat după
meci la televiziunea Dolce Sport, următoarele: "Din punctul meu de
vedere, meritam să fim în play-off. Au fost și acele depunctări, normal
și presiunea la care am fost supuși, pentru că noi am declarat tot
timpul că nu ne gândim la depunctări și ne făceam calcule în clasament,
tot timpul, cu punctele care ne-au fost luate. Victoria de astăzi, ne
aduce mai aproape de locul 1 din play-out. Normal că ne dă moral și
pentru finala Cupei. Acum nu ne rămâne decât să ne refacem și să mai
punem la punct ultimele detalii pentru meciul de marți seara".
"Am avut discuții și cu jucători de la Dinamo. Le-a fost
greu să se întoarcă la antrenamente după tragedia întâmplată cu Patrick
Ekeng. Totuși o finală rămâne o finală și în momentul când intri pe
teren, te gândești numai la fotbal. Sub nicio formă nu vom avea un
avantaj pentru că Dinamo a trecut prin această tragedie, ba mai mult din
punctul meu de vedere, vom fi dezavantajați pentru că partida se joacă
în București, iar suporterii dinamoviști vor fi prezenți în număr foarte
mare. Se știe că este una dintre cele mai puternice galerii, poate cea
mai puternică din România și creează o presiune fantastică. Cu
siguranță, vor veni și suporteri de la Cluj, pentru a ne susține", a spus
în încheiere Traian Marc.