București, 07 Iunie 2018

În acest week-end aflăm echipa ce va reprezenta România la Finala Mondială din Brazilia

Neymar-Jrs-Five_0161

16 echipe. Șapte zone ale țării și Republica Moldova. 80 de titulari, rezervele și prietenii lor. Un singur câștigător și un singur vis: Instituto Neymar Jr., Brazilia, marea Finală Mondială Neymar Jr's Five 2018! Pentru asta se vor lupta la Therme București, pe plaja Sands of Therme, pe 9 iunie de la ora 10:00, în Finala Națională în urma căreia România își va alege tinerii care o vor reprezenta cu mândrie pe teritoriu brazilian, cu misiunea clară de a apăra titlul mondial adus de TAO United în 2017.

Ceea ce a început pe 16 aprilie, la București, se va încheia tot în Capitală, la un interval de o lună și jumătate de la primul fluier din Neymar Jr's Five 2018, cu reuniunea celor mai bune echipe din România în jocul cinci versus cinci cu reguli speciale. După opt weekend-uri în care am trecut pe la București, Craiova, Timișoara, Tîrgu Mureș, Cluj Napoca, Iași, Chișinău și Constanța, e timpul să-i găsim pe cei mai buni dintre cei buni și să-i trimitem în patria lui Neymar pentru marea încercare numită Finala Mondială. Nu mai e loc de greșeală, nu mai e timp de pierdut, pentru că superlativul va fi prezent în fiecare echipă și meciurile ușoare nu vor exista. Iar încrederea și determinarea date de victoriile obținute în propriile orașe vor reieși din fiecare pasă, din fiecare sprint și din fiecare combinație bine pusă la cale și reușită.

Pentru ABC United și Sporting, competiția va fi cu atât mai specială cu cât va avea loc în Bucureștiul natal. Iar cele doă reprezentante ale Capitalei au toate motivele să spere într-o prestație foarte bună, în condițiile în care au trecut ca prin brânză în etapa de calificare. În aprilie, ABC, echipa învinsă de TAO United în Finala Națională din 2017, a marcat 23 de goluri și a primit doar unul, impresionând în fiecare dintre cele șase meciuri jucate. A doua zi, Sporting a mers și mai departe și a câștigat competiția fără gol primit. Miza e mare, Bucureștiul e bine reprezentat, iar băieții știu ce vor. Obiectivul e clar și e anunțat de Miguel Constantin, liderul celor de la ABC: "Vom da totul în Finala Națională, pentru că visul nostru e să fim cei mai buni din lume și să ne întâlnim cu Neymar Jr."

Bucureștiului i-a urmat Craiova, iar Bănia și-a ales, de asemenea, foarte ușor reprezentanții. Primii dintre ei, High Five, au câștigat la Craiova în 2017, s-au folosit de experiență pentru a triumfa și anul acesta și se anunță o nucă tare, având deja doi ani petrecuți în sistemul Neymar Jr's Five. A doua echipă, Just Friends, s-a aflat la prima participare, dar are marele avantaj de a fi formată din jucători care practică fotbalul profesionist la echipele din localitate. Și dacă unii sunt fotbaliști profesioniști, alții sunt IT-iști, dar au la fel de mult talent! E cazul celor de la FC Prisma, o echipă formată din cinci tineri între 16 și 30 de ani care lucrează la aceeași firmă de IT și care s-au impus în prima zi la Timișoara. În trenul spre București, FC Prisma va fi acompaniată de Galacticii, a doua "armă" a Banatului, o echipă din care fac parte tineri între 20 și 25 de ani.

Dinspre Tîrgu Mureș vor veni Brasil și Catalanii, două echipe care au impresionat prin aceleași calități. Ambele sunt formate, în principal, din jucători foarte tineri, de maximum 24 de ani, ambele sunt foarte bine închegate, pasează într-o viteză incredibilă și se găsesc bine pe teren, iar rezultatele din Ardeal nu au fost întâmplătoare. Au "omorât" competiția cu lejeritate, iar încrederea nu le lipsește: "Noi, românii, suntem favoriți și anul acesta, pentru că am câștigat și în 2017, iar ambiția ne caracterizează", anunță Levente Moldovan, liderul Catalanilor care vor avea, în "vecinii" de la Cluj, o competiție aparte.

De ce? Pentru că Pisicile Sălbatice și Boca Juniors nu sunt echipe oarecare, ci unele formate din tineri care pun fotbalul pe primul plan și îl practică în mod organizat. Primii au între 16 și 18 ani, iar asistența de la Cluj-Napoca a fost lăsată cu gura căscată de calitățile unor copii care joacă împreună la LPS Cluj și care au gânduri mari pentru finala de la București. La fel, Boca Juniors are avantajul unei chimii extraordinare, locurile în echipă fiind ocupate tot de tineri legitimați la echipe precum CFR Cluj sau LPS Cluj. Și, dacă luăm în calcul și luna de antrenamente suplimentare și încrederea...mai găsim noi pretendenți la trofeu: "Până pe 9 iunie ne antrenăm, ne pregătim și încercăm să construim relații și mai bune de joc. Bine, trebuie să ne căutăm și cazare pentru Brazilia, pentru că vrem să ne facem o poză cu Neymar pe Copacabana", e mănușa aruncată de Boca Juniors.

Dacă Ardealul se bazează pe sânge proaspăt, Moldova își pune speranțele în Family Suceava, echipa care a participat la Finala Națională și în 2016, și în 2017. Câștigători la Iași, sucevenii s-au oprit o dată în semifinale, iar a doua oară au părăsit competiția în grupe. Spun că au învățat din greșeli, că al treilea an va fi cu noroc, iar lângă ei vor sta The High Five, șase tineri între 21 și 25 de ani care au câștigat în a doua zi de concurs de la Iași. Și pentru că Iașiul e aproape de Chișinău, Family Suceava și The High Five vor fi acompaniați de Unite For Victory și Olhionia, echipele care au lăsat o impresie foarte bună în Republica Moldova, în urmă cu două săptămâni.

Iar lista competitoarelor e închisă de All Stars și Vulturii Năvodari, echipele care s-au înscris în competiția de la Constanța și au obținut, weekend-ul trecut la malul Mării Negre, ultimele bilete pentru Finala Națională de la București. Dacă primii au avut de tras și au câștigat două meciuri la limită înainte de a se impune clar în finală, Vulturii au marcat 13 goluri în meciurile care au contat, au spulberat competiția și faptele le-au dat încredere: "Mergem la București cu același gând cu care am venit și aici, să câștigăm!", ne-a spus căpitanul Ionuț Burci.

Succes, băieți, Brazilia vă așteaptă!

Neymar Jr’s Five este un turneu de fotbal semnat de atacantul brazilian – un adevărat fenomen global. Pe șase continente și în peste 60 de țări, echipele de câte cinci jucători se luptă în meciuri de zece minute. De fiecare dată când o echipă înscrie un gol, opoziția pierde un jucător. Astfel, jocul devine rapid, tehnic, strategic și unic în lumea fotbalului. Peste 100.000 de jucători din 53 de țări s-au înscris să participe la cea de a doua ediție a turneului, iar anul 2018 promite să fie și mai mare. Echipele intră în joc cu speranța că vor ajunge în finala națională și în cea mondială, de la Instituto Projeto Neymar Jr, în Praia Grande, Brazilia. Înscrie-ți echipa acum și, cine știe, poate în curând vei juca în deplasare pe terenul propriu al lui Neymar. Îndrăznește să visezi! Outplay them all!

Locația în care se desfășoară finala mondială, Instituto Projeto Neymar Jr, este un spațiu privat, aparținând unei asociații non-profit care se dedică cauzelor sociale, fondate de Neymar Jr. și familia sa. Spațiul este situat în Jardim Glória, Praia Grande, unde Neymar Jr și-a petrecut copilăria. Institutul se întinde pe o suprafață de 8,400 m2 și oferă cursuri educative, activități sportive, dar și o masa caldă pentru 2,470 copii defavorizați cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, precum și familiilor acestora. 

Therme București este cel mai mare centru de relaxare, wellness și entertainment cu ape termale din Europa, construit greenfield. Complexul are o suprafață de peste 34 de mii de metri pătrați indoor si cuprinde  3 zone distincte, cu facilități variate care recreează atmosfera unei vacanțe tropicale :10 piscine cu apă indoor și outdoor, cocktail pool bars indoor și outdoor, saune tematice uscate si saune umede, jacuzzi, 15 tobogane acvatice, 4 restaurante. Ambianța tropicală este completată de peste 1,500 de palmieri și specii unicat de plante exotice. Therme Bucuresti a deschis in 2017 plaja Sands of Therme, cea mai mare de acest gen din Europa, in suprafata totala de 30,000 mp.

Proiect susținut de REXONA MEN, în colaborare cu MOL România, PENNY Market și Federația Română de Fotbal.

 

Mulțumim D-nei ANDREEA MITRACHE, National Communication Manager, Red Bull Romania, pentru articolul transmis pentru publicare

 

 

 

 

Loading...

 

P

P

 

Botosani-Timisoara-0-0-play-out

 

Citește și: ACS Poli Timișoara a remizat cu FC Botoșani, în deplasare și rămâne pe locul 7 retrogradabil

Cu două etape înaintea finalului play-out, la Botoșani, ACS Poli Timișoara, a terminat nedecis, scor 0-0, în partida disputată joi, cu FC Botoșani...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X