Megamenu for Bootstrap
 


București, 12 Iunie 2017

În Grupa G, Spania obține o victorie la limită, în deplasare cu Macedonia, scor 2-1

Macedonia-Spania-1-2

După cum arată scorul, Spania a câștigat cu emoții cele trei puncte puse în joc în deplsarea cu Macedonia, scor 2-1 și rămâne pe prima poziție a clasamentului Grupei G, din preliminariile World Cup 2018, alături de Italia, care a câștigat și ea acasă cu Liechtenstein, scor 5-0, cu câte 16 puncte.

Golurile din partida disputată duminică la Skopie, au fost marcate de Stefan Ristovski, minutul 66, pentru Macedonia, respectiv David Silva, minutul 15 și Diego Costa, minutul 27, pentru Spania.

După meci, Sergio Ramos, jucătorul lui Real Madrid și al Echipei Naționale a Spaniei, a declarat la televiziunea TVE: "Sunt mereu foarte optimist. Am făcut un meci de nota 9. A fost un sezon foarte bun și pozitiv. Am știut că va fi un meci greu, iar scopul nostru a fost obținerea celor trei puncte. Acum avem un meci dificil împotriva Italiei, acasă și trebuie să ne încărcăm bateriile pentru a face o partidă bună."

În următorul meci, din 02 Septembrie, cele două echipe, Italia și Spania se vor confrunta la Madrid, în derby-ul grupei, iar una dintre ele va trebui să dispute la final, barajul de calificare pentru turneul final.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii