Elveția a câștigat meciul cu Albania din Grupa A, a Campionatului European, în
partida disputată sâmbătă la Lens, jucând cu un om în plus, datorită
eliminării albanezului Lorik Cana, în minutul 36. Singurul gol al
meciului, a fost marcat de Schär, în minutul 5.
După acest joc, clasamentul Grupei A, situează pe primele
două locuri Franța și Elveția, cu câte 3 puncte, iar România și Albania
ocupă locurile 3 și 4, fără nici un punct, după prima etapă.
Antrenorul echipei elvețiene, Vladimir Petkovic, a
declarat după meci, la postul de televiziune Dolce Sport, următoarele:
"Franța nu a avut un meci ușor, ieri seara, am văzut acest lucru, foarte
clar. Noi am avut nevoie intervențiile portarului nostru în ultimele minute pentru a
câștiga meciul. Trebuia să închidem jocul, iar la situațiile pe care
le-am avut, trebuia să marcăm golul doi, golul trei, trebuia să fim mai
concreți. Portarul lor Berisha, a făcut miracole, având câteva
intervenții formidabile, în poziție de 1-1. România este din punctul meu
de vedere, favorită să vină pe locul doi. Noi suntem outsideri. Trebuie
să ne bucurăm de acest moment. Sunt mulțumit că nu am primit gol. Sperăm
să închidem ecuația calificării încă din meciul cu România, pentru că
România inspiră frică."
Antrenorul Albaniei, Giovanni De Biasi, a declarat după
joc: "Am început meciul slab, iar miza jocului și-a pus amprenta. Am
primit un gol, care, clar era de evitat. Momentul cheie al partidei a
fost eliminarea lui Lorik Cana și cele trei ratări, care ar putut
schimbat jocul. Cartonașul roșu a schimbat cu adevărat echilibrul
jocului. A trebuit să ne schimbăm abordarea."
După meciul dintre Franța și România, De Biasi a spus:
"Știam că Franța era favorită din start, Elveția și România, șansa a
doua, noi încercând să scoatem rezultate în această grupă".