București, 30 Octombrie 2018

Florin Prunea: De la play-off trebuie să-și ia adio, Dinamo trebuie să rămână în Liga a 1-a

Florin-Prunea-oct-2018

Prezent la meciul disputat luni la Chiajna, dintre fosta echipă la care a evoluat ani de-a rândul, Dinamo București și Concordia Chiajna și încheiat la egalitate, scor 0-0, Florin Prunea a fost intervievat de ziariștii prezenți la fața locului, ținând-use cont de haosul care planează asupra echipei Dinamo, terminând turul de campionat pe locul de baraj pentru rămânerea în Liga 1.  

Astfel Florin Prunea, fost portar al echipei Dinamo și fost Președinte al Politehnicii Iași, a declarat la televiziunea Digi, următoarele: „Dinamo a câștigat un punct mare, după cum a arătat jocul din seara aceasta. Chiajna a avut ocazii mari de tot. Timpul este foarte scurt, jocurile sunt din ce în ce mai puține, punctele puse în joc sunt și ele tot mai puține și numai este de glumă, gluma se îngroașă! Echipele când te simt slab, simt mirosul de sânge și vin peste tine, cum a făcut și Chiajna. Chiajna a făcut un joc de așteptare, dar ocaziile care le-au avut au fost incredibile. De aceasta spun că Dinamo a câștigat un punct. În situația aceasta se vede orice, (inclusiv retrogradarea) din păcate.

Întrebat dacă Dinamo va mai prinde play-off-ul, Florin Prunea a spus: „Haide-ți să vorbim de lucruri serioase. De la play-off trebuie să-și ia adio, Dinamo trebuie să rămână în Liga a 1-a. Programul nu este ușor. Punctele vor fi puține, se va juca cu cuțitele pe masă, presiunea va fi și mai mare decât este acum și lumea este iritată. Este o situație grea la Dinamo! Suporterii nu mai au răbdare, greu de tot. Jucătorii trebuie să înțeleagă că tricolu pe care îl poartă îi obligă, aici au fost jucători mari și atunci, lucrurile se complică. Soluția este cât mai simplă, jocul și rezultatele! Capul sus, umili și jucătorii să vorbească numai pe teren. Trebuie să lase cearta cu suporterii, că niciodată nu o să câștigi în fața suporterilor.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

P

P

 

Romania-Serbia-0-0-Liga-Natiunilor

Citește și: România v Serbia, scor 0-0 și șansele pentru câștigarea grupei sunt minime

Duminică pe Arena Națională, în fața a 48 mii de spectatori, a obținut numai un rezultat de egalitate cu Serbia, iar șansele pentru locul 1 în grupă sunt diminuate, aproape de zero...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X