București, 03 Septembrie 2018

FCSB pierde două puncte acasă cu FC Botoșani, într-o partidă a etapei a 7-a

Mihai-Roman-gol-cu-FCSB

După eliminarea din grupele Europa League, cei din conducerea tehnică a echipei FCSB, declarau la unison, că de acum încep relansarea pentru câștigarea titlului, dar în prima partidă de acasă, disputată duminică cu FC Botoșani, au pierdut două puncte, foarte prețioase.

Rezultatul de egalitate este unul just după cum au evoluat lucrurile pe terenul din Voluntari. FCSB a demonstrat un fotbal bun numai în primele 25 de minute, când au reușit să marcheze de două ori, prin Denis Man și Harlem Gnohere. Golul lui Enriko Papa marcat cu două minute înainte de pauză, a dat încredere jucătorilor lui Costel Enache, pentru ce urma să se întâmple în repriza secundă.

Pe fondul unui joc confuz al celor de la FCSB, Botoșaniul a reușit egalarea prin Mihai Roman, în minutul 75. FCSB a mai avut o tresărire de orgoliu, atunci când era prea târziu, minutul 90, prin Denis Man și Rusescu, când la aceiași fază, niciunul nu a reușit să-l învingă pe Pap.

În etapa următoare, FCSB se va deplasa la Cluj, unde se vor confrunta cu CFR, ambele echipe cu orgoliul rănit. CFR după eșecul de acasă cu FC Viitorul, iar FCSB, după semieșecul de acasă cu FC Botoșani.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

P

P

 

Gorobsov-gol-la-Craiova

 

Citește și: Declarația lui Nicolas Gorobsov, mijlocaș Concordia, autorul golului victoriei cu U Craiova

Autorul golului victoriei echipei Concordia în partida de la Craiova, cu Universirarea, din minutul 81, Nicolas Gorobsov, a declarat...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X