Megamenu for Bootstrap
 


București, 20 Octombrie 2017

FCSB învinge în deplasare pe Hapoel Beer-Sheva, scor 2-1 și are punctaj maxim în grupa G

Hapoel-FCSB-1-2-gr-G

Doar patru echipe din cele 12 grupe ale Europa League, au punctajul maxim, după trei etape, printre care și FCSB, alături de Arsenal, Lazio și Zenit.

În partida disputată joi la Beer Sheva, FCSB a condus cu scorul de 2-0, prin golurile lui Harlem Gnohere, din minutele 70 și 75, care a fost nominalizat de UEFA pe site-ul oficial, pentru titlul de jucătorul etapei!. Gazdele au marcat prin Isaac Cuenca, cu trei minute înaintea fluierului finalului de meci, al arbitrului olandez Kevin Blom.

În minutul 17, Melikson, de la Hapoel, reușise să marcheze în poarta lui Niță, golul a fost anulat pentru ofsaid la limită!

Fundașul echipei FCSB, Mihai Bălașa, a declarat după meci la postul de televiziune PRO X, următoarele: „Vă dați seama că, a fost un final foarte greu de meci. Din păcate, am luat acel gol și după aceea, a trebuit să suferim în ultimele minute, pentru că ei au venit peste noi. Important, este că am luat cele trei puncte. Suntem cam 90% calificați, dar noi trebuie să câștigăm meciurile care urmează și să facem cât mai multe puncte.”

Autorul dublei pentru FCSB, Harlem Gnohere, a declarat la același post TV, următoarele: „A fost un meci foarte dificil pentru toți, dar până la urmă, am câștigat cele trei puncte și totul a fost foarte bine. Dacă Denis nu a fost aici, am crezut că voi fi titular. Am intrat pe teren și am dat totul. Chiar dacă patronul m-a criticat, eu trag tare la antrenamente și vreau să fiu titular. Ne mai trebuie câteva puncte pentru a ne califica mai departe și sper ca la primăvară să cădem cu o echipă ușoară.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii