București, 03 Octombrie 2016

FC Steaua învinge CSU Craiova, scor 2-1, după un penalty controversat

Locurile 1și 2 din Liga 1, FC Steaua și CSU Craiova, s-au confruntat duminică pe Arena Națională, scorul final fiind 2-1, în favoarea bucureștenilor.

Cea mai controversată fază a meciului, a fost cea din min 74, atunci când în apropierea liniei de careu, Acka comite henț, iar arbitrul Radu Petrescu, bagă infracțiunea în careu pentru a dicta penalti în favoarea Stelei.

Antrenorul echipei CSU Craiova, Gheorghe Mulțescu, nemulțumit de brigada de arbitrii, a declarat la televiziunea Digi, următoarele: "Am crezut foarte mult în meciul acesta și după cum s-a desfășurat, chiar meritam să câștigăm. Am început cam greu, ne-au surprins cu un pressing avansat. N-am reușit să materiaalizăm mingile de atac pe care le-am avut".

"Repriza a doua, a fost 90% a noastră. Au dat golul doi, ni s-a dat penalti împotriva noastră. Am înțeles că Nuno Rocha a fost ținut de trico și nu ni s-a dat penalty. Penalti la hențul lui Acka a fost în afara careului, tot corpul și mâna, am văzut pe telefon, este inimaginabil. Eu cred că la modul ăsta, nu se poate discuta de un campionat corect și stabilirea ierarhiei corectă. Nu este în regulă. Ar trebui să fie puse lucrurile la punct de acolo de la CCA", a spus încheiere Mulțescu.

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Publicitate