București,
13 decembrie 2013. Pandurii Tg. Jiu a disputat ultimul meci din Grupa E a Europa
League joi, la Cluj cu Pacos de Ferreira. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0.
Meciul nu a avut miza decât pentru poziția a treia din grupă.
Pandurii a terminat grupa pe ultimul loc și fără
nicio victorie, cu numai două puncte.
După meci, atacantul echipei Pandurii, Eric de
Oliveira a declarat la Dolce Sport următoarele "Am incercat sa marcam,
dar nu a iesit, asta e. Cel mai greu e ca stim ca puteam mai mult. Nu
meritam sa se arunce cu pietre in noi. Terenul a fost inghetat pentru
ambele echipe, nu avem scuze.
Orice jucator doreste sa joace din trei in trei zile.
Mai bine asa decat sa ne uitam la televizor. Vrem sa ne calificam in
Europa League si la anul, daca nu in Champions League".
Antrenorul Cristi Pustai, a declarat la Digi Sport:
”A fost o experiență frumoasă, din care va trebui să învățăm foarte
multe. Am încheiat cam în stilul nostru, prin acest joc plin de ocazii
frumoase și ratări rarissime. Îmi pare rău că nu am câștigat, erau trei
puncte importante pentru noi. Dar, trăgând linie, cred că a fost cel mai
bun an al clubului, precum și pentru mine, ca antrenor.
Acum am avut un lot mai valoros, dar se pare că
trebuie să fim mai atenți când pornim la un asemenea drum lung. Pentru
că a fost un drum lung. Am jucat 32 de meciuri oficiale în acest sezon
și mai avem două în campionat, deci încheiem cu 34! Nu am cum să nu
invoc și starea de oboseală, unii jucători au strâns 27 de jocuri”.
Luni la orele 14:00 are loc tragerea la sorti pentru
primavara Europa League, meciurile din saisprezecimi.