București, 03 Ianuarie 2017

Emeric Jenei: Acei susținători veneau și pentru spectacol

Emeric-Jenei-2017

Fostul antrenor al echipei Steaua, Emeric Jenei, în vârstă de 79 ani, care a are în palmares câștigarea Cupei Campionilor Europeni, din 1986 cu Steaua, a acordat un interviu postului de televiziune Sport.ro, difuzat luni, prezentând din punctul său de vedere, situația actuală, cu două echipe, una a Armatei care are și palmaresul și cea actuală.

Întrebat de Steaua Generalilor sau Steaua lui Becali, Emeric Jenei a spus: "Este foarte greu de analizat această poveste, pentru că, în 1947, s-a înființat CCA-ul, fiind primul nume al clubului. Eu am venit în 1957 la CCA (Casa Centrală a Armatei), dar după aceea, când nu mai era voie ca echipele să fie susținute de fabrici și nu știu ce, ci s-a dat un ordin de la UEFA, că trebuie ca echipele să se autofinațeze și să fie profesioniste. Atunci s-a schimbat un pic, chiar și gândirea în sport și în fotbal în special."

Întrebat cum vede Steaua actuală cu 500 de spectatori în tribune, Emeric Jenei a răspuns: "Acest lucru este destul de neplăcut pentru noi, care jucam în fața a 30000 de spectatori. Dar atunci, nu se juca numai pentru rezultat și se mai juca și pentru spectacol! Acei susținători veneau și pentru spectacol, erau obișnuiți cu spectacolul frumos pe care-l făcea Steaua, atunci când s-au câștigat multe campionate în România și un singur campionat, dar cel mai important, Cupa Campionilor."

"Acum, această ceartă a rupt în două susținătorii, unii susțin fosta echipă, iar unii susțin actuala echipă. Eu n-aș putea să spun cine are dreptate, pentru că atunci când au susținut echipa veche, au avut ce să vadă, au avut spectacol, au avut și rezultate. Acum, Steaua se luptă pentru rezultate și a și făcut rezultate destul de bune", a spus în încheiere Emeric Jenei.

Autor, Alexandru Neață

 



Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii