București, 01 August 2018

Echipei CFR Cluj îi trebuie victorie în returul cu Malmö, pentru a spera la o calificare

Alex-Ionita-lot-CFR

După ce, în meciul disputat la Cluj, săptămâna trecută, CFR pierdea cu 1-0, în prima manșă a turului 2 din Champions League, soldând-use cu despărțirea de antrenorul Edward Iordănescu, în seara aceasta cu noul antrenor pe bancă, Antonio Conceicao, speră să întoarcă rezultatul și să se califice în turul al 3-lea.

La plecarea de pe Aeroportul Otopeni, atacantul echipei CFR Cluj, Alexandru Ioniță, a declarat, conform televiziunii Digi: „Atmosfera este la fel ca și grup, nu pot să comentez că a plecat mister Edy și am citit și prin presă, că eu aș fi fost împreună cu Culio, capii și l-am fi dat afară. Nici nu se pune problema de așa ceva, eu l-am dorit foarte mult să vină la CFR. Cu mai multe meciuri, cu mai multe minute, sunt sigur că îmi voi reveni și voi fi cel puțin ca la Astra. Nu este o presiune, dacă cei de la Barcelona au reușit să întoarcă un rezultat de 5-0, de ce nu am putea noi să întoarcem un rezultat de 1-0.”

Întrebat dacă și-ar dori să evolueze pentru clubul craiovean, U Craiova, Alex Ioniță a spus: „Au un public foarte frumos, cine nu și-ar dori să joace acolo. Iubesc fotbalul și cei dela Craiova, au cel mai frumos public din România, la momentul actual. Clar, mi-ar aduce aminte de Giulești.”

Antrenorul Antonio Conceicao, a declarat în cadrul conferinței de presă susținută marți, după antrenamentul oficial de la stadionul din Malmö, cu o capacitate de 25000 locuri, conform site-ului oficial al clubului CFR Cluj, următoarele: „Evident că Malmo pornește cu un avantaj mâine seară din două motive. În primul rând pentru că a reușit să se impună în meciul tur, de la Cluj, iar în al doilea rând pentru că se află în plină competiție, au ritm și au puse la punct relațiile de joc. Am muncit pentru acest meci, am studiat meciul tur, am observat greșelile pe care le-am facut și am încercat să le remediem.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

Loading...

 

P

P

 

Belgia-locul-3-World-Cup-2018

 

Citește și: Selecționata Belgiei a obținut medaliile de bronz la Cupa Mondială, după victoria cu Anglia, scor 2-0

Sâmbătă, pe stadionul din Saint Petersburg, în meciul pentru locul 3 al Cupei Mondiale, Belgia a obținut victoria împotriva Angliei, scor 2-0 și totodată...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X