Megamenu for Bootstrap
 


București, 31 Iulie 2017

După dușul rece administrat de Botoșani, în etapa trecută, Dinamo câștigă în deplasare cu Viitorul

Viitorul-Dinamo-0-1-etapa-3

După înfrângerea suferită pe propriul teren, în etapa a 2-a, Dinamo se revanșează față de fani și câștigă în deplasarea de la Ovidiu, disputată duminică, cu scorul de 1-0, urmare a golului marcat cu 8 minute înaintea finalului de meci de către Valentin Costache, pe un contraatac.

Trebuie precizat că, tânărul Valentin Costache, mai irosise o mare ocazie de gol în minutul 3, atunci când, din doi metri și cu poarta goală, a trimis mingea în bara porții lui Tordai.

De la FC Viitorul, jucătorul care a pus cele mai mari probleme apărării dinamoviste, a fost nimeni altul, decât fostul dinamovist, George Țucudean. Acesta a fost folosit tot meciul de antrenorul Gheorghe Hagi, întrucât nu va juca în deplasarea de la Nicosia de joi, fiind suspendat.

După pauză, elevii lui Gheorghe Hagi, au resimțit oboseala acumulată din ultima perioadă, datorită programului încărcat, retrăgând-use mai mult în apărare.

Autorul golului dinamoviștilor, Valentin Costache, a declarat după victoria cu FC Viitorul, la postul TV Digi Sport, următoarele: „Mulți au spus înaintea meciului că o să câștigăm și au avut dreptate. La faza golului, mi-am dat seama că portarul acolo o să se ducă și am dat pe colțul scurt. Am jucat până acum pe mai multe posturi, dar acolo unde mă pune, trebuie să-mi fac treaba și totul să fie bine, să-i arăt că pot să joc. Acum, totul depinde numai de mine. Pentru dubla cu Bilbao, am făcut un meci tur bun, mergem acolo să ne jucăm șansa și vom vedea după aceea.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii