Megamenu for Bootstrap
 


București, 24 Februarie 2017

După dubla manșă cu Genk, scor general 3-2, Astra Giurgiu părăsește Europa League

Genk-Astra-1-0

Joi, pe stadionul KRC Genk Arena, din Genk, Astra Giurgiu a pierdut în mecul retur cu Genk, scor 1-0, autorul golului, Pozuelo ('67), fiind eliminată din Europa League, scor general, 3-2. Deși eliminată în faza șaisprezecimilor Europa League, pentru echipa Astra Giurgiu, este cea mai mare performanță din istoria clubului.

Astra Giurgiu a cedat greu meciul, antrenorul Marius Șumudică a fost trimis în tribune pe finalul meciului, pentru proteste la adresa brigăzii de arbitrii din Olanda.

Tehnicianul echipei Astra, Marius Șumudică, a declarat după meci, la televiziunea Sport.ro, următoarele: "Consider că dacă ni se oferea penalty-ul pe care-l meritam să-l avem acasă, dacă nu se dădea așa ușor acea lovitură liberă la golul din această seară, puteam realiza mai mult în această dublă cu Genk."

În continuare, Șumudică a mai spus: "Am fost și eliminat, ni s-au dat 6-7 cartonașe galbene, arbitrul abia aștepta să-l dea pe al doilea și să dea roșu. Nu este normal, am spus-o, nu vreau să ascund acum necalificarea pe această delegare de arbitrii, dar nu se poate să te arbitreze un arbitru din Olanda, când joci cu o echipă din Belgia!"

"Eu consider că am pierdut calificarea la Giurgiu, când am luat două goluri foarte ușor, iar astăzi, dacă marcam în prima repriză prin Budescu, era altceva. N-am ce să reproșez jucătorilor mei, sunt mândru de ei. Am avut niște jucători extraordinari în această campanie, datorită lor am ajuns aici. Dacă marcam noi primii, cred că ne dădea vreo două roșii și întorceau rezultatul!", a mai spus în încheiere Marius Șumudică.

Autor, Alexandru Neață

 

 

Comentarii:

 



Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii