Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Află detalii aici. OK
 

 
București, 27 August 2016.

După confruntarea cu Gaz Metan, Dinamo pierde primele puncte pe teren propriu

Dinamo-Gaz Metan, 1-1 Dinamo a pierdut două puncte acasă, în meciul cu Gaz Metan, din cadrul etapei a 6-a, disputat vineri, scor 1-1, dar rămâne pe prima poziție a clasamentului.

Dinamo a deschis scorul prin Vali Lazăr, în minutul 14, din pasa lui Rotariu. Echipa Gaz Metan, condusă de pe margine de Cristi Pustai, a reușit egalarea prin Llullaku, pe finalul primei reprize.

Au fost remarcați de la oaspeți, autorul golului Llullaku și cei doi fundași centrali, Trtovac și Susnjar, iar de la Dinamo, Rotariu și autorul golului, Vali Lazăr.

Repriza secundă a fost una a marilor ratări, pentru Dinamo, a ratat Rotariu (min. 55), iar pentru Gaz, Susnjar a șutat cu capul peste poartă (min 69).

Tehnicianul echipei Gaz Metan, Cristi Pustai, a declarat după egalul scos pe Ștefan Cel Mare, la televiziunea Digi, următoarele: "În general, sunt nemulțumit că după 6 etape și după jocul prestat, puteam să avem mai multe puncte. Am pierdut puncte acasă cu Botoșaniul, am pierdut trei puncte la Chiajna. Și aici, am avut pe alocuri posesie bună, am avut situații, dar rezultatul este echitabil".

"Am adus jucători la echipă, cu care am promovat și care nu sunt la prima apariție pe scena fotbalistică. Eu zic că reprezentăm un grup frumos, un grup unit și ca atare, putem obține rezultate bune cu orice echipă", a spus în încheiere Cristi Pustai.

Alexandru Neata

 

 

 
 

trafic ranking

Statistici web

Copyright 2008-2014 fotbal-flash.ro | Toate drepturile rezervate.